Deloitte România a asistat Romgaz în preluarea acţiunilor deţinute de Exxon în proiectul de gaze Neptun Deep

Autor: Roxana Rosu 13.05.2022

Deloitte România a asistat Romgaz în preluarea integrală a acţiunilor Exxon Mobile Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), care deţine 50% din proiectul de gaze Neptun Deep de la Marea Neagră.

Tranzacţia a fost semnată la finalul lunii aprilie pentru un preţ de achiziţie de 1,06 miliarde de dolari, iar finalizarea ei este condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii.

„Semnarea contractului de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise de EMEPRL care deţine 50% din perimetrul Neptun Deep reprezintă o etapă istorică în transformarea şi dezvoltarea corporativă a companiei. În procesul de achiziţie a acţiunilor EMEPRL, Romgaz a beneficiat de servicii de consultanţă oferite de profesionişti în domeniu. Împreună cu aceştia am reuşit, astfel, să semnăm cea mai importantă tranzacţie din sectorul energetic din ultimii 30 de ani. Finalizarea tranzacţiei va asigura premisele creşterii substanţiale a producţiei de gaze naturale a grupului Romgaz, odată cu demararea operaţiunilor de exploatare în perimetrul Neptun Deep”, a declarat Directorul General al Romgaz, Aristotel Jude.