Bittnet, prima companie de IT listată la Bucureşti, venituri de 33 mil. lei în T1/2022, plus 64%, şi pierderi de 3 mil. lei, de la un minus de 500.000 de lei anul trecut

Autor: Eduard Ivanovici 13.05.2022

Bittnet Solutions (simbol bursier BNET), integrator de soluţii IT&C şi furnizor de servicii de training în IT, a înregistrat venituri de 33,1 milioane de lei în primele trei luni ale anului, de la 20,2 milioane de lei în T1/2021, constituind o creştere de 64%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar al societăţii.

Rezultatul a fost influenţat de o serie de factori, precum:„pe de-o parte am început să livrăm din „backlog-ul” semnificativ înregistrat la finalul lui 2021, iar pe de altă parte schimbările operaţionale implementate în ultimele 18 luni, în primul rând în Divizia de Educaţie, au generat cel mai mare număr de noi clienţi aduşi pe tot parcursul unui an (35 de companii). Ca şi în trecut, începutul de an 2022 reconfirmă comportamentul istoric al clienţilor din educaţie care revin în fiecare nou an şi alocă bugete în creştere”, se arată în raportul trimestrial publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania a anunţat pierderi de circa 3,3 milioane de lei, de la un rezultat negativ de 503.617 lei în aceeaşi perioadă de anul trecut, declinul venind pe fondul cotaţiilor bursiere ale deţinerilor companiei, respectiv Softbinator Technologies (CODE) şi Arctic Stream (AST), explică Bittnet în raport. Acţiunile celor două companii au scăzut cu 16,9%, respectiv cu 17,5% în 2022, conform datelor BVB.

„Veniturile consolidate (din ultimele 12 luni – n.r.) se ridică la 125 milioane lei, în creştere cu aproape 16% fata de perioada anterioara iar marja bruta la 26.9 milioane lei, în creştere cu 32% În acest timp, profitul operaţional a avut o evoluţie pozitivă de 90% atingând valoare de 7.9 milioane lei.”

Prin comparaţie cu 31 decembrie 2021, când înregistra active de 132,5 milioane de lei, Bittnet afişează 124,1 milioane de lei în T1/2022, în scădere cu 6,3%. În acelaşi interval, datoriile au scăzut cu 6,1% la 73,8 milioane de lei.

„Elementul cel mai important în această perioadă este faptul că am finalizat negocierile pentru investiţiile în TopTech si 2Net Computer, care se vor alătura Dendrio în segmentul de Cloud & Infrastructure, după ce tranzacţiile obţin autorizarea Consiliului Concurenţei. Astfel, Dendrio devine un integrator cu capacitate de generare de venituri („earnings power”) de peste 200 milioane lei anual şi care a demonstrat deja că poate susţine pe termen mediu un ritm de creştere de peste 20% anual”, se arată în raport.

Dinamica acţiunilor BNET este de minus 2% în 2022 şi minus 23% în ultimele 12 luni. Valoarea de piaţă a grupului se apropie de 160 de milioane de lei. 

Compania vrea să ajungă la venituri de 500 de milioane de lei până la finalul anului 2024.