Zelenski, după ce Ucraina a câştigat Eurovision: Ne vom strădui să găzduim Eurovision în Mariupol

Autor: Laura Buciu 15.05.2022

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări pentru victoria Kalush Orchestra, la ediţia din acest an a Eurovision şi a spus că ţara sa se va strădui pentru a găzdui „într-o zi” concursul european în Mariupol, când va fi liber, liniştit şi restaurat.

„Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucereşte Europa! Anul viitor Ucraina va găzdui Eurovision!”, a spus Volodimir Zelenski pe pagina sa de Facebook, după ce Ucraina a câştigat concursul Eurovision.

După ce Kalush Orchestra a câştigat concursul, Ucraina va găzdui concursul pentru a treia oară în istorie, „şi cred, nu pentru ultima oară”.

„Ne vom asigura că într-o zi participanţii şi oaspeţii Eurovision vor fi găzduiţi în Mariupolul ucrainean. Liber, liniştit, restaurat! Mulţumim pentru victorie Kalush Orchestra şi tuturor celor care ne-au votat!”, a mai spus preşedintele Ucrainei, care este sigur că ţara sa va câştiga războiul cu Rusia.

Ucraina, o ţară aflată în război, a câştigat Eurovision 2022, Orchestra Kalush obţinând 631 de puncte. Sam Ryder, care a interpretat melodia „Space Man”, reprezentând Regatul Unit, a câştigat votul juriului la ediţia concursului muzical Eurovision 2022.