ZF IT Generation. Alexandru Holicov, fondator şi CEO Adservio – platformă educaţională: Am investit 7 milioane euro în 14 ani până la actuala finanţare de 2 mil. euro. Acum începem expansiunea internaţională

Autor: Ioana Nita 16.05.2022

„Anul acesta vrem să ne dublăm veniturile şi să ajungem la 2 milioane euro.“

Compania Adservio din Iaşi, care a dezvoltat încă de acum 14 ani platforma educaţională cu acelaşi nume, a ajuns în prezent la investiţii totale de peste 9 milioane euro, odată cu finanţarea de 2 milioane euro primită recent de la fondul Catalyst România II pentru extinderea internaţională. În cei 14 ani de existenţă, Adservio s-a dezvoltat din resurse proprii, împrumuturi bancare şi fonduri europene, acum fiind pentru prima dată când a atras o finanţare de la un fond de investiţii. Banii vor merge pentru intrarea pe pieţele din vest, cum ar fi Belgia, Olanda, Luxemburg, dar şi SUA.

„După 14 ani de activitate am făcut pasul spre o rundă de finanţare pentru extinderea internaţională şi accelerarea businessului. În cei 14 ani am parcurs un drum destul de anevoios. În primii opt ani am pus pe picioare platforma şi am implementat-o în peste 30 de unităţi şcolare, iar după aceea, în următorii trei ani, până înainte de pandemie, ajunsesem la peste 200 de şcoli. Iar în momentul în care a venit pandemia, sistemul de educaţie şi şcolile implicit au fost nevoite să facă pasul spre digitalizare şi Adservio a fost prima opţiune pentru şcolile din România. Astfel, numărul şcolilor a depăşit 1.500 în anul 2020, când noi am oferit gratuit toate serviciile noastre susţinând toate unităţile de învăţământ nedigitalizate din România pentru a continua educaţia“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Alexandru Holicov, fondator şi CEO Adservio. El a adăugat că în primii cinci ani de existenţă, Adsservio a împrumutat foarte mulţi bani de la bănci pentru a putea digitaliza şcolile fiindcă atunci trebuia făcut totul de la zero.

„Acum luăm tablete şi laptopuri, dar înainte trebuia făcută reţea de curent, reţea de internet în toată şcoala, server local, sisteme montate ş.a.m.d. Era foarte greu să faci toate astea, însă pentru a pune în practică proiectul a trebuit să facem asta. Acum tehnologia a evoluat şi a trebuit să ţinem pasul fiindcă dacă rămâneam la stadiul de acum 14 ani nu mai existam pe piaţă. Nu e uşor să fii numărul unu, ci să te menţii pe acel loc şi trebui să te dezvolţi continuu, să faci lucrurile în pas cu ceea ce se întâmpla la nivel global. Şi am făcut investiţii - am luat bani şi de la bancă şi din proiecte europene şi din toate direcţiile -  familie, prieteni, etc., toţi oamenii pe care îi ştiam m-au ajutat cu partea financiară. Cred că în total au fost investiţii de peste 7 milioane euro în 14 ani.“

Munca şi perseverenţa au dat roade, iar astăzi platforma Adservio este folosită de circa 1.150 de unităţi şcolare din România, numărul utilizatorilor - elevi, părinţi, profesori – fiind de 750.000.

Platforma Adservio ajută şcolile, liceele şi grădiniţele să fie mai eficiente şi să întărească legătura cu familiile. Soluţia este potrivită în orice context (faţă în faţă, online şi hibrid). Astfel, instituţiile de învăţământ facilitează accesul la învăţare cu instrumente moderne atât în cadrul orelor derulate faţă în faţă, cât şi pentru elevii care nu pot fi prezenţi la ore din diverse motive. În plus, părinţii care nu se află în ţară sunt la curent în timp real cu situaţia şcolară şi îşi pot sprijini mai bine copiii, prin simpla accesare a aplicaţiei Adservio.

„În cei 14 ani de activitate, noi ne-am axat pe rezolvarea tuturor problemelor birocratice dintr-o şcoală, pe automatizarea tuturor procesele cronofage la nivel de profesor, secretariat, director şi să oferim informaţii relevante pentru managerii şcolilor, pentru profesori şi pentru părinţi.“

„Profesorii au informaţii cu privire la activitatea elevilor din clasă din şcoala respectivă, directorul poate vedea toate informaţiile cu privire la activitatea profesorilor, activitatea elevilor şi de aseamea este o comunicare foarte strânsă între şcoală şi familie. Ca director de şcoală pot să trimit prin cadrul platformei un mesaj către mii de destinatari - părinţi şi profesori-foarte uşor şi într-un mod organizat“, a explicat Holicov.

Echipa Adservio a lucrat şi lucrează constant la dezvoltarea platformei, adăugând noi funcţionalităţi. Elevii deliceu au la dispoziţie, spre exemplu, un test de autocunoaştere spre a vedea ce aptitudini au astfel încât să le fie mai uşor să îşi aleagă facultatea şi cariera, având totodată şi informaţiile necesare pentru admiterea la facultate.

„Am început cum am spus de la un catalog electronic - note, absenţe, prezenta şi mesagerie şi un orar. A început acum 14 ani. Am dezvoltat continuu pe baza feedback-ului utilizatorilor că de fapt asta este valoarea platformei pentru că am ascultat fizicul utilizatorilor şi am dezvoltat platforma astfel încât să răspundă nevoilor lor. Acel test de autocunoaştere şi aceste informaţii aduse direct pe platformă legate de universităţi au venit în urma unui focus grup cu elevii de liceu care spuneau că nu ştiu unde să meargă”, a subliniat el.

Pentru extinderea internaţională, Adservio vizează în prima fază pieţele din Belgia, Olanda şi Luxemburg, dar şi piaţa din SUA. Intrarea pe pieţele externe se va aface atât prin intermediul unor parteneri lcoali, cât şi prin propria forţă de vânzări.

„Am ales acea zonă - Belgia, Olanda şi Luxemburg - pentru că există o deschidere în zona de digital şi avem şi parteneri care pot să ne ajute în implementare în zonele respective. Şi de asemenea vizăm inclusiv piaţa din Statele Unite ale Americii, unde avem un partener, avem discuţii în această direcţie şi sperăm ca anul acesta să se concretizeze prin câteva proiecte de succes acolo”, a precizat fondatorul şi CEO-ul Adservio.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de un milion de euro, mult mai mare faţă de 2020, când Adservio a ales să ofere serviciile sale gratuit către toate şcolile. Costul utilizării platformei Adservio este de 1,5 euro per elev pe lună, între 4-7 ori mai mic decâ tarifele practicate în vestul Europei pentru astfel de servicii.

„În anul 2020 am avut venituri de circa 400.000 euro – atunci am oferit servicii gratuite în valoare de 2,5 milioane euro. Anul acesta avem ca obiectiv să dublăm cifra de afaceri din 2021. Contează foarte mult ce se întâmplă şi pe pieţele internaţionale pentru că ne punem foarte mari speranţe pe pieţele internaţionale pentru că piaţa de la noi ştim cum este, de 14 ani suntem aici.”

Compania Adservio a urmat şi programul de accelerare INNovX- BCR, în cadrul căruia a câştigat premiul UiPath.

„Am participat la acceleratorul INNovX- BCR şi a fost o experienţă foarte faină. Au fost implicaţi mai mulţi colegi din echipa Adservio şi ulterior acestui program, BCR a fost partenerul nostru principal în programul pentru şcolile din medii defavorizate. Am lansat un proiect în anul 2021 <<Educaţie digitală pentru şcoala rurală>>, pentru şcoli din medii defavorizate, unde am digitalizat împreună cu cei de la BCR 44 de unităţi şcolare cu 16.500 de elevi şi undeva la 1.500 de profesori. Şi ne dorim să ducem acest proiect mai departe şi anul acesta, împreună cu partenerul nostru principal BCR şi alături de noi parteneri care sperăm să se alăture misiunii noastre. Ne dorim să depăşim anul acesta un număr de 50.000 de elevi şi 100 de şcoli din medii defavorizate digitalizate. Astfel vrem să micşorăm diferenţa între şcolile din medii dezvoltate şi cele din mediul rural, unde din păcate copiii, profesorii şi părinţii, dar în special copiii nu au acces la tehnologie şi la resurse digitale”, a punctat Holicov.