Moralul armatei ruse este la pământ: Un soldat rus i-a spus mamei sale la telefon că superiorul său s-a împuşcat singur în picior pentru a părăsi războiul din Ucraina

Autor: Andrei Şerbănescu 16.05.2022

Un soldat rus din Ucraina i-a spus mamei sale la telefon că superiorul său s-a împuşcat în picior doar pentru a putea a merge acasă, potrivit înregistrării difuzate de oficialii ucraineni, scrie Business Insider.

O înregistrare a apelului telefonic interceptat a fost publicată sâmbătă pe Facebook de către Direcţia Principală de Informaţii a Ministerului Ucrainean al Apărării.

Soldatul, care spune că are 20 de ani, poate fi auzit plângându-se mamei sale că războiul nu se va termina curând şi că nu vrea sub nicio formă să facă parte din el.

"Războiul din Ucraina nu mă interesează deloc. Trebuie să mă întorc neapărat acasă; vreau să renunţ!", a spus el, explicând că mulţi alţi soldaţi ruşi nu vor să fie acolo.

Mama lui l-a presat, spunând că dacă există „patrioţi” în armata rusă, aceştia nu vor renunţa niciodată.

"Mamă, comandantul meu s-a împuşcat în picior pentru a ieşi de aici, chiar la începutul războiului! Despre ce vorbim? Şi a slujit în Cecenia", a răspuns soldatul.

Mama sa a întrebat apoi ce s-ar întâmpla dacă Occidentul va decide să avanseze asupra Rusiei: "Cine va apăra atunci Rusia? Cine, spune-mi? Doar ne vor ucide pe toţi... Va fi un nou război mondial şi Rusia va fi învinsă!"

„Ei bine, atunci poate că Putin se va gândi de două ori înainte să ia o decizie!”, a spus soldatul, adăugând că armata este lipsită de muniţie, oameni şi directive clare din partea Moscovei.

Soldatul a mai spus că războiul a fost clar provocat de Vladimir Putin: „Nimeni nu a înaintat asupra noastră!”

Mama lui l-a apărat pe Putin şi a spus că Rusia nu a invadat pe nimeni, ci a avansat spre Republicile Populare Doneţk şi Lugansk, statele separatiste susţinute de Kremlin din regiunea Donbas din estul Ucrainei.

„Nu ştiu... nici nu ne-am apropiat de acele zone”, a spus soldatul.

Mai multe rapoarte au descris soldaţii ruşi care nu doresc să lupte în războiul din Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la începutul războiului că forţele ruse sunt „obosite” şi „demoralizate”. Săptămâna trecută, un soldat rus a declarat pentru The Guardian că vrea să părăsească armata pentru că nu are rost să lupte în Ucraina.

De la începutul războiului de pe 24 februarie, forţele ruse au suferit pierderi majore şi au fost respinse din zonele din jurul Kievului şi Harkovului după încercări nereuşite de a avansa.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat sâmbătă că ţara se pregăteşte pentru o nouă fază a războiului, pe termen lung.