Vodafone anunţă venituri din servicii de 764 mil. euro la finalul anului 2021, în scădere cu 0,1%. Baza de clienţi a ajuns la 11,1 milioane de contracte

Autor: Alexandra Cepăreanu 17.05.2022

Vodafone, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa locală de comunicaţii fixe şi mobile, a raportat pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2022 venituri din servicii în valoare de 764 de milioane de euro, în scădere uşoară, cu 0,1%, comparativ cu anul precedent, arată rezultatele transmise de Vodafone Group Plc.

„În ultimul an financiar am continuat să ne concentrăm pe asigurarea unei conectivităţi fiabile atât pentru zonele rurale, cât şi pentru cele urbane, pe sprijinirea companiilor care ne sunt clienţi, în special a companiilor mici şi mijlocii, în drumul acestora către creşterea gradului de digitalizare pentru a beneficia de oportunităţile unei lumi digitale, oferindu-le soluţii dedicate şi expertiza noastră”, a spus Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone Romania.

De asemenea, baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022 şi include clienţii serviciilor mobile şi fixe, precum şi ai soluţiilor IoT.

„Am continuat să colaborăm cu autorităţile publice pentru a accelera transformarea digitală a României, dar şi să fim un partener de încredere pentru clienţi, navigând, în acelaşi timp, printre provocările şi incertitudinile pe care le-au adus cel de-al doilea an de criză pandemică, precum şi impactul creşterii semnificative a costurilor asupra business-ului. Totodată, am accelerat procesul de transformare către un furnizor de conectivitate de nouă generaţie şi de servicii digitale. Acesta este de altfel planul strategic pentru următorii ani de creştere accelerată şi business dinamic, care oferă tehnologie şi soluţii digitale, dincolo de serviciile tradiţionale de comunicaţii electronice. Ne concentrăm pe transformarea modului în care interacţionăm cu clienţii prin platformele noastre digitale şi pe valorificarea întregului potenţial al convergenţei”, a mai spus Achilleas Kanaris.

În ultimul an financiar, respectiv în perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022, Vodafone România a dezvoltat o serie de iniţiative comerciale, atât pentru consumatori, cât şi pentru segmentul clienţilor companii, precum şi proiecte de sustenabilitate, mediu şi susţinere a comunităţilor locale, au mai transmis reprezentanţii companiei.