Cum arată portofoliul dezvoltatorului logistic WDP din România: 60 de proprietăţi evaluate la 936 de milioane de euro. În primul trimestru al anului 2022, WDP a obţinut din România venituri din chirii în valoare de 14,6 milioane de euro, aferente celor 60 de proprietăţi ale sale de pe piaţa locală

Autor: Alina-Elena Vasiliu 18.05.2022

Cele 60 de proprietăţi închiriabile pe care belgienii de la WDP le au în România sunt evaluate la 936 de milioane de euro, potrivit celui mai recent raport al grupului. WDP are pe plan local proprietăţi logistice cu o suprafaţă închiriabilă de aproape 1,3 milioane de metri pătraţi, pe o suprafaţă totală a terenurilor de aproximativ 6 milioane de metri pătraţi.

În primul trimestru al anului 2022, WDP a obţinut din România venituri din chirii în valoare de 14,6 mil. euro aferente celor 60 de proprietăţi ale sale de pe piaţa locală.

În prezent, dezvoltatorul belgian de spaţii logistice WDP are un buget de 34 de milioane de euro pentru extinderea a trei clădiri din Ştefăneştii de Jos, lângă Bucureşti, cu aproximativ 47.000 de metri pătraţi.