Veeam Software, furnzior de soluţii de backup, recuperare şi management al datelor: 47% din datele unei companii sunt criptate în urma unui atac cibernetic şi 69% din date sunt recuperabile

Autor: Alexandra Cepăreanu 18.05.2022

Plata răscumpărării datelor, în urma unui atac cibernetic, nu asigură posibilitatea recuperării acestora, 94% dintre atacatori încercând să distrugă depozitele de backup ca parte a atacului, arată rezultatele primei ediţii a studiului Ransomware Report, realizat de Veeam Software, companie specializată în furnizarea de soluţii de backup, recuperare şi management al datelor, cu sediul central în Columbus, SUA, şi cu peste 700 de angajaţi la nivel naţional. Sondajul a fost realizat în rândul a peste 1.000 de manageri IT care au trecut prin atacuri cibernetice.

Potrivit studiului, în medie, 47% din datele unei organizaţii sunt criptate în urma unui atac cibernetic şi doar 69% din aceste date sunt recuperabile, iar peste jumătate dintre companii au recunoscut că protocoalele lor de securitate cibernetică necesită o revizuire completă sau o îmbunătăţire semnificativă pentru a se proteja împotriva ameninţărilor în creştere.

„În 2021, doar 19% dintre organizaţii au reuşit să-şi recupereze datele fără a plăti răscumpărarea, iar Veeam lucrează la a ajuta celelalte 81% dintre companiile globale să poată afirma acelaşi lucru în viitor”, au transmis reprezentanţii companiei.

Veeam Software a înregistrat la finalul anului 2021 o creştere de 27%, comparativ cu anul precedent, la nivel global. La nivel naţional, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 33,3 milioane de euro în 2020, în creştere cu aproape 19% faţă de anul precedent, arată ultimele date publice.

„Am înregistrat o creştere a venitului anual recurent (ARR) de 25% de la an la an pentru primul trimestru a.c., diviziile noastre Cloud, SaaS şi Kubernetes, înregistrând toate o creştere semnificativă”, a spus Anand Eswaran, CEO în cadrul Veeam, adăugând că macro tendinţele din industria IT oferă multe provocări, cum ar fi ameninţarea atacurilor ransomware şi adoptarea la nivel global a arhitecturilor multi/hybrid-cloud.