Şeful SocGen şi cel mai longeviv bancher din Europa a decis să plece din 2023, după 15 ani la conducerea grupului francez

Autor: Andrei Şerbănescu 18.05.2022

Frédéric Oudéa, cel mai longeviv director executiv al unei bănci majore din Europa, va demisiona din funcţia de şef al Société Générale în luna mai, punând capăt unui mandat care datează din vremea ultimei crize financiare, potrivit Financial Times.

Oudéa, în vârstă de 58 de ani, a anunţat, marţi, la adunarea generală anuală a SocGen, cu sediul la Paris, că nu va solicita reînnoirea după ce mandatul său se va încheia pe 23 mai anul viitor.

„Consiliul de administraţie a recunoscut decizia lui Frédéric Oudéa şi şi-a reiterat încrederea în el pentru a conduce grupul până în acel moment”, a declarat compania.

Potrivit preşedintelui SocGen, Lorenzo Bini Smaghi, consiliul a început un proces de selectare a succesorului lui Oudéa, pe care plănuieşte să îl finalizeze până la sfârşitul acestui an.

Oudéa a fost însărcinat să conducă SocGen în 2008, în urma unui scandal infam de tranzacţionare necinstită, când Jérôme Kerviel a văduvit banca de 4,9 miliarde de euro. De atunci, banca a pendulat de la o criză la alta şi a trecut prin diverse restructurări.

În pofida perioadei de prosperitate din ultimele 18 luni în care banca a dat semne de întinerire, o treime din valoarea sa de piaţă a scăzut din februarie, după invazia Ucrainei de către Rusia.

SocGen este una dintre puţinele bănci occidentale cu expunere puternică în Rusia. Grupul a anunţat că va anula 3,1 miliarde de euro din vânzarea filialei sale Rosbank către vehiculul de investiţii al lui Vladimir Potanin, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Rusiei.

Oudéa, absolvent al elitei École Polytechnique din Paris, care a lucrat sub fostul preşedinte francez şi apoi ministru, Nicolas Sarkozy în anii 1990, s-a alăturat SocGen în 1995 şi a devenit director financiar în 2005.

El a trecut sub presiunea acţionarilor în diverse rânduri de-a lungul timpului petrecut la bancă din cauza performanţei sale slabe, dar a reuşit să supravieţuiască. Oudéa a combinat rolul de director executiv cu cel de preşedinte până în 2015, când banca a cedat presiunilor din partea autorităţilor de reglementare şi a împărţit rolurile.

În perioada în care a fost director executiv, preţul acţiunilor companiei a scăzut cu 65%. Managerul de fonduri din SUA, Capital Group, care a fost cel mai mare acţionar al băncii, şi-a redus pachetul de acţiuni de la 7,8% la 4,8% luna aceasta.

Oudéa a ocupat funcţia de preşedinte al Federaţiei Bancare Europene între 2014 şi 2016.

În ultimii ani, câţiva potenţiali succesori interni au părăsit banca, inclusiv Philippe Heim, un fost director financiar care a plecat pentru a se alătura La Banque Postale. Directorul executiv adjunct, Didier Valet, a demisionat în 2018, în urma unei anchete din SUA asupra presupuselor eforturi ale SocGen de a manipula nivelul de referinţă al ratei dobânzii Libor.

În noiembrie anul trecut, directorul financiar William Kadouch-Chassaing, un veteran de 14 ani al băncii, a plecat să se alăture grupului francez de investiţii Eurazeo.

Între timp, fostul coleg de la École Polytechnique al lui Oudéa, Jean Pierre Mustier, care a părăsit SocGen în urma scandalului Kerviel, a fost menţionat ca un potenţial succesor de când a părăsit UniCredit în februarie anul trecut.