Guvernul împrumută 1,75 mld. dolari de pe pieţele externe în a treia operaţiune de anul acesta. “Fiindcă băncile locale sunt pline de titluri de stat, toată presiunea este acum mutată pe pieţele externe”

Autor: Liviu Popescu 18.05.2022

Ministerul Finanţelor a atras 1,75 miliarde de dolari într-o finanţare structurată pe două scadenţe, 5,5 ani şi 12 ani, aceasta fiind a treia astfel de operaţiune pe pieţele externe în mai puţin de jumătate de an. Sumele atrase vor merge la finanţarea deficitului.

“Fiindcă băncile locale sunt pline de titluri de stat, toată presiunea este acum mutată pe pieţele externe”, comentează un analist faptul că MFP a atras circa 4 mld. dolari plus 2,5 mld. euro în trei astfel de ieşiri pe plan extern de la începutul acestui an.

Potrivit datelor Bloomberg, pentru finanţarea pe 5,5 ani, MFP a atras 1 mld. dolari la o dobândă formată din titlurile trezorieriei americane (T) Ă 240 puncte de bază, adică în total circa 5,3%. Pentru cealaltă finanţare, dobândă este formată din TĂ310 puncte de bază, adică circa 6,2%, arată calculele ZF.

Potrivit datelor Bloomberg, această finanţare prin eurobonduri are ca bookrunners Citi, Erste J.P. Morgan, Raiffeisen Bank, Societe Generale.

La începutul lunii ianuarie MPF a atras 2,1 mld. dolari pe pieţele externe iar peste doar două săptămână, la finele lunii, a mai împrumutat 2,5 mld. euro prin vânzarea de eurobonduri.

În anul 2022 necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de aproximativ 145,4 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanţelor de pe pieţele interne şi externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 5,84% din PIB (aproximativ 77 mld. lei) precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2022, în sumă de cca 68,4 mld. lei. Ţinând cont de obiectivul dezvoltării pieţei titlurilor de stat concomitent cu capacitatea de absorbţie a titlurilor de stat de pe piaţa internă, se estimează că deficitul bugetar se va finanţa în proporţie de cca 30% din surse interne şi de 70% din surse externe, potrivit MFP.

Volumul indicativ de titluri de stat care va fi emis pe piaţa internă este în sumă de cca 75 mld. lei, cu o structură a maturităţilor de cca 10%/90% (termen scurt versus termen mediu şi lung),

Pe de altă parte, volumul indicativ al împrumuturilor de pe pieţele externe este estimat la aproximativ 14 mld. euro prine miterea de euroobligaţiuni inclusiv prin plasamente private, într-un volum de circa 10 mld. euro, în funcţie de evoluţiile, condiţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe şi realizarea de operaţiuni de răscumpărare anticipată şi preschimbare parţială a unor serii de euroobligaţiuni existente în scopul administrării vârfurilor de plată din anii 2023-2024. MFP menţionează şi disponibilizarea sumelor de cca 3,7 mld. euro de către CE în cadrul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă. "Trageri din împrumuturi contractate de la instituţii financiare internaţionale estimate la cca 0,4 mld. EUR".