Platforma Tutunul Românesc din Regie, la vânzare: SIF Banat-Crişana cumpără terenul de 6,2 ha din Grozăveşti pentru 33,5 mil. euro, cea mai mare tranzacţie din 2022

Autor: Bogdan Alecu 19.05.2022

La mai bine de trei ani de când CITR a scos platforma la vânzare, SIF Banat-Crişana a cumpărat terenul de 6,2 hectare din Grozăveşti.

SIF Banat-Crişana, care în 2020 cumpăra platforma IMGB de la Doosan, a achiziţionat platforma Tutunului Românesc din zona Orhideea din Capitală.

Terenul vândut de CITR aparţine lui Ioan Niculae prin Interagro şi era la vânzare pentru suma de 33,595 mil. euro, adică 537 de euro metrul pătrat.

Tranzacţia este una dintre cele mai mari care implică terenuri din Bucureşti în ultimii ani şi ar „debloca“ ultimul mare lot din zona Grozăveşti, una dintre cele mai fierbinţi zone ale Capitalei. Terenul este amplasat vizavi de cel al lui Ion Ţiriac, unde miliardarul deja a demarat procedura pentru construirea unui proiect rezidenţial.