Războiul din Ucraina. Întrebarea-cheie: unde îşi îndreaptă atenţia Rusia după ce a preluat controlul total în Mariupol. Poate lua şi linia Mării Negre?

Autor: Răzvan Botea 19.05.2022

Căderea simbolică a Mariupolului, ultimul oraş important rămas necucerit de ruşi la Marea Azov, ridică întrebarea dacă Rusia urmăreşte să taie accesul Ucrainei şi la Marea Neagră ca să sugrume economic Ucraina.

► Comisia Europeană a propus miercuri un plan de investiţii în energie ecologică de până la 300 de miliarde de euro până în anul 2030, în cadrul acţiunilor de reducere a dependenţei energetice de Rusia, informează publicaţia Der Spiegel, citat de Mediafax.

► Un tribunal districtual din Kiev s-a reunit miercuri pentru a începe primul proces pentru crime de război împotriva unui soldat rus care a participat la invazia din 24 februarie şi care a omorât un civil. El a pledat vinovat, potrivit Mediafax.

► Executivul Uniunii Europene a propus pentru prima dată să ofere până la 9 miliarde de euro, echivalentul a 9,5 miliarde de dolari, pentru a ajuta Ucraina să-şi plătească facturile până la finalul anului 2022, informează The Wall Street Journal.