Business Magazin. Cum încearcă Marius Trifu şi Inesa Schmidt de la 2SPACE să-şi facă loc din România pe piaţa mondială a nanosteliţilor

Autor: Eduard Ivanovici 01.06.2022

Transformarea cunoştinţelor teoretice în practică a fost pentru un absolvent de Automatică şi Calculatoare punctul de plecare pentru un proiect pentru care pare să nu existe graniţe – nici geografice, dar nici când vine vorba de potenţialul de business. Cum plănuieşte o tânără echipă din România să revoluţioneze industria spaţială şi să facă spaţiul mai accesibil pentru sateliţii de mici dimensiuni?

SPACE a luat naştere în 2019, an în care actualul CEO, Marius Trifu, a înfiinţat o organizaţie nonguvernamentală dedicată studenţilor care îşi doresc să aibă parte de contexte practice. Un an mai târziu, a apărut conceptul din spatele actualului start-up bazat pe servicii de lansări orbitale dedicate exclusiv nanosateliţilor, iar ONG-ul poartă actualmente denumirea de STUDENTS 2SPACE. „Într-o lume guvernată doar de lansatoare orbitale gigantice şi rigide, 2SPACE îşi propune să facă spaţiul mult mai accesibil pentru sateliţii mici. Soluţia este simplă: lansări rapide, flexibile (d.p.d.v. orbital) şi la un preţ accesibil. Astfel, start-up-ul va activa într-o piaţă emergentă, despre care se preconizează că ar ajunge la 5 miliarde de dolari până în 2025”, spune Inesa Schmidt, cofondator 2SPACE şi business & communication officer. Nanosateliţii sunt utilizaţi pentru o gamă largă de aplicaţii, precum comunicarea, observarea Pământului, teledetecţia, cercetarea ştiinţifică, experimentele biologice, pregătirea academică, recunoaşterea şi diverse alte aplicaţii ale apărării, informaţiilor, civile, comerciale şi/sau guvernamentale.

Printre provocările cu care se confruntă compania se găseşte, în primul rând, găsirea de furnizori calitativi a anumitor piese, notând în acest sens obiectivul rachetei 2SPACE, acela de a deveni cel mai mic lansator orbital de pe piaţă, transportând în spaţiu o cantitate de circa 15 kilograme. Astfel, subsistemele proiectate şi piesele necesare sunt de dimensiuni extrem de reduse şi necesită servicii de fabricare cu un grad ridicat de personalizare. O problemă a industriei aerospaţiale constă momentan în încărcătura minimă care poate fi lansată în spaţiu, de respectiv 300 de kilograme, ceea ce generează o dependenţă de sistemul clasic de ridesharing, care implică o serie mai mare de costuri, diverse riscuri şi un timp lung de aşteptare, în special pentru deţinătorii de nanosateliţi. Aici, termenul de ridesharing se referă la rachetele care transportă exclusiv cantităţi foarte mari în spaţiu.

„Acest fapt vine cu câteva impedimente pentru cei care doresc să lanseze cantităţi reduse, cum ar fi: costuri enorme de lansare (minimum 7,5 milioane de dolari), timp îndelungat de aşteptare (de luni sau ani), riscuri şi rigiditate orbitală (ruta fiind în general aleasă în funcţie de cerere, nu de nevoile fiecărui client în parte)”, adaugă Inesa Schmidt. Între timp, piaţa nanosateliţilor indică o creştere anuală de circa 22%, iar expansiunea pieţei nanosateliţilor şi, prin urmare, cererile de lansări de nanosateliţi creează o nouă oportunitate privind modelul de afaceri.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro