Speculă, protecţionism, incompetenţă sau pur şi simplu disperare? Cum au reuşit Indonezia şi India să scumpească cartofii prăjiţi belgieni şi lipia libaneză

În afară de războiul din Ucraina, în care agresiunile Rusiei au blocat porturi de export de cereale şi au paralizat agricultura ucraineană, piaţa globală a materiilor prime alimentare a suferit în ultimele luni încă două şocuri. Unul este interdicţia impusă de guvernul indonezian exporturilor de ulei de palmier, iar celălalt este sistarea celor mai multe exporturi de cereale din India.

Pentru că aceste interdicţii au perturbat serios piaţa internaţională şi au împins şi mai în sus preţurile, în jurul motivelor lor s-a creat o întreagă ţesătură de intrigi, speculaţii şi conspiraţii. Unele merită atenţie. Unii specialişti spun că astfel de măsuri acoperă incompetenţa autorităţilor statului şi lipsa lor de prevedere.

De reţinut este că motivele oficiale pentru care aceste măsuri au fost luate de guvernele în cauză sunt de a proteja poporul de creşterile de preţuri şi pentru îmbunătăţirea securităţii alimentare a ţărilor respective.

Aceste state sunt democraţii fragile, conduse de politicieni consideraţi populişti, predispuse la instabilitate socială şi, mai important, printre cele mai populate din lume.

Indonezia a oprit pe neaşteptate şi brusc exporturile de ulei de palmier la sfârşitul lunii aprilie, când preţurile de pe piaţa internă şi internaţională o luau rapid în sus, şi a anunţat că le va relua săptămâna aceasta. Factorii care stau la baza scumpirilor nu sunt pe deplin înţeleşi, dar acestea pot fi corelate cu cele ale uleiului de floarea-soarelui, devenit o materie primă mai rară după ce exporturile ucrainene au fost oprite de invazia rusă.

Pericolul unei penurii de ulei de floarea- soarelui a pus presiune pe cererea pentru ulei de palmier. Indonezia este de departe cel mai mare producător de ulei de palmier, având o pondere de 60% în producţia globală şi de 53% în cea a exporturilor. De obicei, ţara produce mult mai mult decât consumă şi nu

s-a confruntat cu o penurie cronică, aminteşte NPR, unul dintre cele mai importante posturi publice de radio şi televiziune din SUA. Din contră, producţia este aşteptată să urce anul viitor.

Cu toate acestea, preţul uleiului de palmier a crescut în mod misterios în Indonezia în ultimul trimestru al anului trecut, de la aproximativ 1 dolari pe litru în octombrie la aproximativ 1,50 dolari pe litru în martie. Şi această inflaţie a început recent să se răspândească pe piaţa globală.

Preţurile uleiului de palmier sunt importante în politica internă indoneziană. Uleiul este un aliment de bază acolo şi este folosit de fiecare gospodărie pentru gătit. O scumpire cu 50% este toxică politic, iar preşedintele Joko Widodo a intrat în acţiune pentru a stabiliza preţurile.

În primul rând, a eliberat rezerve strategice. Dar preţurile au continuat să crească, iar el a recurs la subvenţii.

 Au urmat limitele la export, apoi cotele de vânzare şi, în final, plafoane de preţ pentru piaţa internă. Nimic nu a funcţionat. Uleiul de palmier a dispărut de pe rafturile magazinelor pe măsură ce cetăţenii au început să-şi facă rezerve. Guvernul a crescut presiunea asupra producătorilor şi a majorat taxele pentru export. Uleiul de palmier a reapărut pe pieţe, dar la preţuri aproape duble faţă de noiembrie.

În cele din urmă, Widodo a implementat opţiunea nucleară: a interzis toate exporturile unei game de produse de ulei de palmier. Piaţa globală s-a speriat.

Uleiul de palmier este cel mai utilizat ulei comestibil din lume, iar perspectiva ca jumătate din oferta globală să dispară peste noapte a bulversat pieţele de mărfuri. Preţurile au crescut imediat, urmate de scumpiri la alte uleiuri comestibile.

A doua zi, Widodo a dat înapoi, spunând că interdicţia era limitată la doar câteva produse. Apoi a revenit din nou, spunând că interdicţia va fi într-adevăr aproape totală, acoperind chiar şi ulei de gătit uzat. Şi preţul pentru preşedinte este imens.

Dacă scumpirile continuau, alegătorii aproape sigur că l-ar fi înlăturat de la putere. Mai mult, este un mister de ce preţurile cresc atât de puternic. Dacă Indonezia nu are o problemă cu producţia de ulei de palmier, ce se întâmplă? Se pare că Widodo este dornic să înţeleagă el însuşi acest lucru şi a lansat o investigaţie. Ancheta a găsit deja dovezi ale unei activităţi de tip cartel în care producătorii, distribuitorii, asociaţiile de afaceri, oficiali guvernamentali şi comercianţii cu amănuntul au lucrat împreună pentru a restricţiona aprovizionarea pieţei cu amănuntul şi pentru a fixa preţurile. Una dintre cele mai mari probleme, însă, este guvernul însuşi. În 2005, când lumea a început să încline serios către ideea biocombustibililor, Indonezia a văzut o oportunitate. A construit numeroase fabrici de biodiesel, a cultivat relaţii puternice cu cumpărătorii şi a stimulat piaţa cu subvenţii. Acest lucru a încurajat producătorii de ulei de palmier să direcţioneze o cantitate tot mai mare de marfă departe de piaţa de consum intern, crescând astfel preţurile pentru indonezieni.

Pentru a inversa direcţia acestui flux, Widodo ar trebui să anuleze sau cel puţin să îngheţe subvenţiile. Dar câteva familii care controlează afacerile indoneziene cu ulei de palmier, bogate şi puternice, ar avea mult de pierdut dacă Widodo ar decide să facă acest pas. India este un mare importator de ulei de palmier, iar preţurile mai mari ale acestuia au contribuit la apariţia unui val fără precedent de inflaţie la alimente. De aceea, pentru a „acoperi nevoia de securitate alimentară a poporului“, guvernul indian a blocat în urmă cu aproape o săptămâna o mare parte din exporturile de grâu.

Oficialii au precizat că nu se pune problema unei reduceri dramatice a producţiei anul acesta, însă exporturile nereglementate duc la creşterea preţurilor pe piaţa internă. Cu toate că India a înregistrat în ultimii ani producţii de grâu record, seceta de la începutul acestui an poate însemna recoltă mai mică, dar nu dramatic mai mică. India este şi mare consumator de cereale, dar şi exportator, stabilind în această privinţă un record anul trecut în contextul scumpirii grâului. Însă nu se numără printre cei mai mari.

Importanţa Indiei pe piaţa cerealelor a crescut după izbucnirea războiului dintre Rusia şi Ucraina, exportatori majori. În India, ca în multe dintre statele sărace, pâinea este aliment social, iar guvernul cumpără grâu de la producătorii locali. În ultima vreme achiziţiile statului s-au redus, iar producătorii au început să prefere să-şi vândă marfa traderilor privaţi, care oferă preţuri mai bune, dar care pot prefera să exporte sau să aştepte preţuri mai bune pentru a ieşi pe piaţă. India nu a interzis total exporturile, ci pe cele private, şi ţine uşa deschisă pentru livrările către state sărace cum ar fi Egiptul, căruia i-a şi trimis recent un transport.

Guvernul indian poate poza astfel în salvatorul ţărilor sărace de la foamete. Planul de export de grâu pentru anul aceste prevede, de asemenea, valori record, însă nu este clar în ce măsură este afectat de interdicţii. Cert este că preţurile fluctuează şi tendinţa este de creştere. Mai devreme sau mai târziu, preţurile se stabilizează pe măsură ce consumatorii se adaptează. Analiştii spun că pe piaţa uleiului de palmier s-a ajuns la un echilibru. Însă s-ar putea ca pe piaţa globală alimentară să apară o nouă problemă. Recoltele celui mai mare producător de grâu din Europa sunt ameninţate de secetă şi de un val record de căldură. Este vorba de Franţa.