Mai multe coloane de maşini s-au format pe Autostrada Soarelui

Autor: Petru Mazilu 22.05.2022

Cel puţin trei coloane de maşini s-au format pe mai multe porţiuni de pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers către Bucureşti.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că duminică după amiază valorile de trafic sunt în creştere pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.

Poliţiştii avertizează că sunt trei zone aglomerate pe sensul de mers către capitală, în locurile în care se fac lucrări.

Este vorba despre: - Brăneşti (km. 21): aprox. 3 km. coloană, viteză redusă;

- pod Feteşti (km. 145): aprox. 2 km. coloană, în mişcare;

- pod Cernavodă (km. 158): aprox. 1 km coloană, în mişcare.