Daniel Anghel, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică: Merită să ne întoarcem la impozitul progresiv? Pro şi contra

Autor: Daniel Anghel, Partener, Liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică, PwC România 23.05.2022

Revenirea la impozitul progresiv este o temă care reapare periodic în dezbaterea publică, însă mediul de afaceri şi contribuabilii persoane fizice nu par convinşi că această schimbare este necesară şi benefică. Din toate sondajele realizate pe acest subiect, reiese că marea majoritate susţine în continuare cota unică. Motivul principal ţine atât de teama că va creşte inevitabil povara fiscală, cât şi de faptul că practic va fi mult mai greoi şi mai complicat de administrat.  Există o listă lungă de argumente pro şi contra, însă cele mai multe vin din zona teoretică, fără referire la ce se întâmplă în realitate cu taxarea şi administrarea fiscală. Voi face referire la cele mai frecvente dintre ele şi le voi comenta în oglindă (atât pro, cât şi contra) pe scurt:

Cota unică este învechită, spun susţinătorii sistemul de impozitare progresivă care cred că renunţarea la aceasta ar reprezenta un pas spre modernizarea sistemului nostru fiscal şi o dovadă că economia noastră este una dezvoltată. Ei cred că în urmă cu 20 de ani cota unică era potrivită cu stadiul României de dezvoltare de atunci, dar între timp a devenit o frână pentru redistribuirea bunăstării pe care am reuşit să o generăm în ultimii 15 ani. Sunt de acord că economia României nu se mai compară cu cea de acum 15-20 de ani, că există mult mai multă avuţie, fapt măsurat prin creşterea semnificativă a PIB. Însă, administrarea fiscală a evoluat la fel de rapid? Am reuşit să o modernizăm cu sisteme IT la zi, cu resurse umane bine antrenate?  Din păcate, progrese s-au văzut doar în ultimii câţiva ani, iar capacitatea de colectare a taxelor şi impozitelor existente acum în Codul fiscal nu a crescut semnificativ. Continuăm să avem cea mai slabă colectare a TVA din UE, conform Comisiei Europene, şi cele mai mici venituri fiscale, în afara de Irlanda, care e un caz aparte, având un regim fiscal extrem de lejer, practicat pentru atragerea investitorilor. Să nu uităm că unul dintre motivele adoptării cotei unice a fost tocmai dificultatea de a administra cote progresive, care presupun o serie de deduceri fiscale, în funcţie de situaţia personală a fiecărui contribuabil persoană fizică. Se consumau resurse umane şi materiale ineficient, fapt care a dus la găsirea unei soluţii foarte simple. Este acum ANAF gata să preia administrarea a câtorva milioane de declaraţii fiscale? Fostul preşedinte al instituţiei declara la finalul lunii februarie că nu. E improbabil ca în două luni situaţia să se fi schimbat radical.

În UE mai au cotă unică doar câteva state Este adevărat că România, Bulgaria, Estonia au cotă unică dintre statele membre, însă marea majoritate, în special cele din vestul Europei, nici nu au avut vreodată. Acest regim fiscal a fost implementat de ţările din zona central - est europeană în perioada de tranziţie la economia de piaţă pentru că erau mai simplu şi mai ieftin de administrat. În acelaşi timp au fost folosite ca un stimul pentru atragerea investiţiilor străine, contribuind la un cost mai mic al forţei de muncă. Să ne amintim că România, ca de altfel şi alte state est-europene, nu aveau mari avantaje pentru investitori, după zeci de ani de economie închisă, care rămăsese mult în urmă la toate capitolele - de la tehnologie şi management, la acces la alte pieţe. Prin urmare, forţa de muncă bine calificată şi ieftină a fost un motiv pentru investiţii. Între timp forţa de muncă nu mai este ieftină şi nici nu prea se mai găseşte uşor. Deci din acest punct de vedere, cota unică şi-a făcut treaba şi poate nu mai este necesară. În mod cert au fost şi alţi factori care au sprijinit aducerea investiţiilor, dar nu fac obiectul discuţiei acesteia. Între timp, putem şi trebuie să oferim alte motive investitorilor de a veni în România. Însă dacă ne uităm ce caută aceştia: infrastructură modernă, claritate şi predictibilitate legislativă, ca să dau doar două exemple, ne dăm seama că încă mai este mult de lucrat pentru a avea un cadru prielnic.

Redistribuirea echitabilă a bunăstării În principiu, sistemul progresiv, datorită faptului că oferă deduceri contribuabililor pentru diverse cheltuieli (pentru educaţie, sănătate, cultură etc) sau în funcţie de numărul persoanelor întreţinute - ca să dau un exemplu general -, are mai multe şanse să distribuie bunăstare unor categorii mai puţin avantajate. În acelaşi timp, dacă bunăstarea pe care se presupune că o redistribuie nu e suficientă ca să rămână cu venituri motivante şi categoria celor care câştigă mult, astfel încât să îi stimuleze să producă în continuare la acelaşi nivel, nu va fi prea mult de redistribuit. Cota unică are şi acest rol de a sprijini formarea unei clase mijlocii, pentru că în economiile dezvoltate această categorie este coloana vertebrală a economiei. În România, această pătură este încă în formare şi o impozitare agresivă ar subţia-o semnificativ şi ar împinge-o să emigreze.

Cota unică nu aduce încasări bugetare Actualul impozit pe venitul persoanelor fizice, pentru că la el ne referim când vorbim de cota unică (aşa cum ştim noi nu am avut niciodată o singură cotă de taxare pentru orice, iar în ultimii ani s-au făcut mai multe exceptări şi derogări), este mic, de numai 10%. În schimb, contribuţiile de asigurări sunt mari şi povara fiscală (impozitul pe venit plus contribuţiile de asigurări sociale) ajunge la circa 45% din venitul salarial, de exemplu. Practic cu acest procent România se plasează în primele 10 state din UE la impozitarea muncii. Încasările bugetare scăzute nu sunt, deci, cauzate de taxarea mică a muncii. Dacă ne uităm la cotele de impozitare, fie că e vorba de TVA sau alte taxe, România este în media sau cu puţin sub media UE. Problema este că taxele existente nu sunt colectate eficient. Practic evaziunea şi capacitatea administrativă duc la o colectare prea mică. Pentru a majora colectarea e nevoie de un ANAF modern şi bine echipat tehnic. Cred că aici trebuie să se concentreze atenţia, asupra reformelor şi investiţiilor pentru a avea o administraţie fiscală eficientă.

În concluzie De fiecare dată când discutăm avantajele şi dezavantajele cotei unice versus impozitul progresiv, lipseşte un element fundamental: analiza funcţionării celor două sisteme în România, pornind de la date: cine şi cât contribuie, care e nivelul de taxare, cât şi cum se colectează şi, mai ales, care e structura economiei noastre, care e capacitatea administrativă fiscală, pentru a vedea dacă sistemul progresiv ar fi mai eficient din perspectiva colectării şi mai echitabil pentru contribuabili. Din cele mai recente informaţii vehiculate public, rezultă că Ministerul Finanţelor va putea publica o analiză în perioada următoare, în colaborare cu instituţii financiare internaţionale. Pe de altă parte, tot Ministerul de Finanţe şi-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) că în acest an va realiza o analiză a sistemului fiscal care se va concentra pe: eliminarea graduală a stimulentelor fiscale şi breşelor din legislaţie în ce priveşte taxarea veniturilor, revizuirea sistemului de microintreprinderi, a contribuţiilor sociale şi al taxelor pe proprietate precum si trecerea către o fiscalitate verde. În acelaşi timp, prin PNRR sunt vizate multe măsuri de digitalizare pentru administraţia fiscală. Mediul de afaceri se aşteaptă ca toate aceste propuneri să fie trimise spre consultare publică, să fie analizate şi discutate înainte de a fi aprobate. Argumentele pro sau contra nu ar trebui să rămână doar la nivel de declaraţii, ci să fie parte din dezbaterea transparentă a schimbărilor care vor fi aduse sistemului fiscal pentru că, în mod cert, schimbări vor apărea de anul viitor.