Cum să locuieşti mai bine. Inteligenţa la alt nivel. Smart home sau nu? De ce?

Autor: Alina-Elena Vasiliu 24.05.2022

În era tehnologiei, pentru mulţi este imperios necesar ca locuinţa să fie cel puţin la fel de inteligentă ca proprietarul, aşa că termenul de „smart home“ nu mai este de multă vreme străin. Este indicat să avem o casă inteligentă? De ce?

„Este simplu: o casă smart, în primul rând, este mai eficientă decât o casă convenţională, foloseşte mai puţină energie şi amprenta de carbon este una considerabil mai scăzută. De exemplu, noaptea, când ne trezim să mergem până la bucătărie sau la toaletă, nu avem nevoie de lumină la intensitate normală. Un sistem bine pus la punct, într-un anumit interval orar, poate între orele 22 şi 5, va diminua intensitatea lu­minii la 35%. Acest reglaj va spori atât confortul proprieta­rilor, cât şi eficienţa casei“, spune arhi­tectul Bogdan Adrian Bej.

În al doilea rând, o casă smart reduce timpul pierdut cu acţiunile repetate efectuate înaintea plecării sau la sosirea acasă, prin scenariile programate.

„Imaginaţi-vă că plecaţi de acasă, aveţi un simbol pe ecran numit «leaving home», iar la apăsarea lui se vor stinge toate luminile din casă, se vor închide toate jaluzelele sau roletele, securizând astfel casa, sistemul de ventilaţie va porni în aşa fel încât aerul va fi proaspăt la reîntoarcere, circuitele electrice secundare se vor între­rupe, rămânând active doar cele esenţiale, aspiratorul smart va pleca din staţia de încărcare pentru curăţenie, iar ulterior toţi senzorii din casă vor monitoriza calitatea aerului, temperatura din interior şi umiditatea, ajustând aceste aspecte după preferinţele beneficiarului.“

„La sosirea acasă, scenariul «coming home» va readuce totul la starea dorită de beneficiar, inclusiv se poate selecta o muzică ambientală de primire.“

Un sistem smart home amplifică în mod deosebit confortul prin jocurile de lumini foarte uşor de controlat prin aplicaţiile de pe smartphone, dar totodată ridică şi nivelul de entuziasm cu privire la propria locuinţă.

„Un sistem smart nu foloseşte o reţea electrică tipică, făcând simplă comunicarea între casă şi alte obiecte, cum ar fi aspiratorul, aparatul de cafea, electrocasnicele, televizorul, laptopul, maşina de spălat rufele, maşina personală, bicicleta electrică, robotul de tuns gazonul şi multe altele.“

Un dezavantaj al caselor smart este însă costul ridicat faţă de o locuinţă clasică. Totuşi, spune Bogdan Adrian Bej, sistemele de acest tip sunt tot mai accesibile şi vor continua să aibă această evoluţie.

„O casă smart este mai sigură decât o casă convenţionala şi sistemul smart în sine este mult mai fiabil şi mai uşor de reparat decât un sistem electric normal. Este nevoie de cât mai mulţi specialişti care să crească awareness-ul cu privire la sistemele de case inteligente, iar acest lucru ar putea fi amplificat prin cursuri de formare profesională şi educaţie.“