Antreprenori locali. Lanţul de librării Cărtureşti: Vânzările au crescut cu peste 20% în T1/2022. A crescut numărul de clienţi, dar şi valoarea bonului mediu. Negocieri avansate pentru librării în Piatra Neamţ, Târgu-Mureş, Târgovişte şi Alba Iulia

Autor: Mirabela Tiron 25.05.2022

Lanţul de librării Cărtureşti, controlat de Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, a finalizat primul trimestru din acest an cu  vânzări mai mari cu cu 20% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor.

„Primele trei luni au fost pe creştere, aprilie şi mai la fel, avem plus 20% în vân­zările de carte. Şi vânzările în provincie au mers bine. A crescut valoarea bonului  mediu dar şi numărul de clienţi care au venit fizic în librării“, a spus pentru ZF Şerban Radu, unul din cei doi acţionari ai lanţului de librării.

Cărtureşti operează în prezent 13 librării în Capitală, iar în provincie a ajuns la 25 unităţi, în Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanţa, Oradea, Arad, Piteşti, Braşov, Suceava, Sibiu, Chişinău.