UniCredit Bank urcă dobânzile la depozitele în lei, până la 4% pe an pentru populaţie şi 3,5% pentru firme cu afaceri sub 1 mil. euro şi pune condiţia de sumă minimă depusă: 500 lei pe retail şi 10.000 lei la firme

Autor: Roxana Rosu 25.05.2022

UniCredit Bank a decis să ofere clienţilor persoane fizice, liber profesionişti, persoane fizice autorizate şi companii cu cifra de afaceri sub 1 milion euro dobânzi majorate pentru depozitele la termen în lei. Astfel, începând cu data de 20 mai, clienţii persoane fizice beneficiază de dobânzi de 4% pe an pentru depozitele la termen în lei cu prelungire automată pentru o perioadă de 6 sau 12 luni constituite prin Online Banking sau Mobile Banking. La depozitele pe termen de 3 luni dobânda este de 3,4% pe an, cu posibilitatea obţinerii unui plus de dobândă de 0,30 puncte procentuale la constituirea prin canalele electronice Online Banking sau Mobile Banking. Pentru toate categoriile de clienţi persoane fizice, suma minimă necesară pentru deschiderea unui depozit, indiferent de durată şi mijloacele de constituire, este de 500 lei.