Mircea Turdean, Farmec: Pe noi, mereu ne-au avantajat crizele. Contează pentru consumator că suntem brand românesc, cunoscut şi că avem preţuri competitive. Compania din Cluj-Napoca şi-a bugetat pentru acest an un avans al vâzărilor de 5-6% versus 2021

Autor: Cristina Roşca 25.05.2022

Primele trei luni din an au fost dificile pentru business şi consum, fiind marcate de restricţiile impuse de autorităţi din cauza pandemiei şi de război, dar aprilie şi mai au fost „spectaculoase, peste aşteptări”.

Producătorul de cosmetice şi bunuri de curăţenie Farmec din Cluj-Napoca a majorat o singură dată în ultimul an preţurile produselor la raft, fiind vorba de o creştere de 5% în luna martie. Mircea Turdean, executivul care conduce compania, spune că şi-ar mai dori să poată opera o majorare de preţ, dar depinde de partenerii comerciali.

„Marii retaileri, care reprezintă principalul canal de vânzare pentru produsele Farmec, cu o cotă de peste 60% din business, nu ne permit să operăm majorări de preţ mai mari de 5%. Iar în acest context, nici pe celelalte canale nu putem creşte cu mult mai mult.”

Spre comparaţie, adaugă el, preţul materiilor prime are un plus de 30-40%, iar la energie avansul înainte de plafonare era de 300-400%.