Compania de inputuri din grupul Agroland şi-a dublat profitul la 840.000 de lei în T1/2022, la venituri din exploatare de 16 mil. lei, plus 86%

Autor: Cristina Bellu 25.05.2022

Agroland Agribusiness (simbol bursier AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură, a încheiat T1 cu venituri din exploatare de 15,9 milioane de lei, în creştere cu 86% faţă de perioada similară a anului trecut, EBITDA de 1,5 milioane de lei, reprezentând o apreciere cu 201% şi un profit net de 0,84 milioane de lei, plus 110% comparativ cu T1/2021.  

„Creşterea de venituri raportată pentru T1/2022 este deja peste veniturile înregistrate în 2021 vs. 2020 (plus 75%), iar veniturile generate în acest trimestru reprezintă aproape jumătate din veniturile totale generate de Agroland Agribusiness anul trecut,” spune Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness. 

Evoluţia veniturilor companiei în primul trimestru a fost determinată de o apreciere cu 42% a veniturilor din vânzarea mărfurilor, care au ajuns la 18,3 milioane de lei, în timp ce reducerile comerciale acordate s-au înjumătăţit, ajungând la 2,3 milioane de lei, o scădere cu 46%. În contextul actual de creştere a inflaţiei care a dus la creşterea costurilor materiilor prime, a energiei şi utilităţilor, preţurile au crescut şi în agrobusiness, iar reducerile oferite de către companie clienţilor au scăzut în concordanţă cu piaţa.

Raportat la împărţirea veniturilor pe categorii, cea mai mare creştere la nivelul cifrei de afaceri a fost înregistrată la categoria de fertilizanţi, care a contribuit cu 137% la veniturile totale, respectiv cu 7,7 milioane de lei, urmată de categoria de vânzări de seminţe care a crescut cu 41%, ajungând la 5,9 milioane lei, arată datele transmise miercuri de reprezentanţii companiei.

În paralel, în această perioadă au crescut şi preţurile la produsele vândute, comparativ cu anul trecut. Aceste categorii au avut cea mai mare contribuţie datorită specificului campaniei agricole din primul trimestru al anului, când sunt realizate lucrări de însămânţare şi aplicare a tratamentelor. Vânzările de pesticide au scăzut cu 19%, la 4,3 milioane de lei, pe fondul debutului cu întârziere a sezonului şi a existenţei în continuare a unor produse nelivrate comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021. În 2022 sezonul a început cu o întârziere de 3-4 săptămâni.

În primul trimestru din 2022, compania s-a axat pe realizarea de stocuri pentru întreg anul pentru a fi pregătită de creşterile suplimentare de preţ cauzate de o serie de factori, precum inflaţia fără precedent la nivel global, lipsa de materii prime şi produse finite şi războiul din Ucraina. De asemenea, rata de recuperare a creanţelor a Agroland Agribusiness este peste media industriei în care compania activează şi conform conducerii, aceasta va fi menţinută şi în acest an.

„Rezultatele bune înregistrate în T1 2022 ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte realizarea veniturilor pe care le-am promis acţionarilor noştri pentru anul 2022: vânzări nete de 47,9 milioane de lei, EBITDA de 4,3 milioane de lei şi un profit net de 3,4 milioane de lei”, adaugă Florin Radu.

În ceea ce priveşte activitatea companiei pe piaţa de capital, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 29 aprilie 2022, a fost aprobată plata dividendului în numerar în valoare totală de 826.875 lei din profiturile societăţii către acţionarii care deţin acţiuni AAB la data de 7 iunie 2022. Dividendul brut, care va fi plătit la 23 iunie are o valoare de 0,735 lei pe acţiune. În acelaşi timp, Agroland Agribusiness va emite şi acţiuni gratuite, care vor fi distribuite în proporţie de 4 acţiuni gratuite pentru fiecare acţiune AAB deţinută.  

Acţiunile Agroland Agribusiness SA sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 15 iunie 2021 şi se tranzacţionează sub simbolul AAB. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de peste 30 milioane de lei.