ZF IT Generation. Start-up Pitch. Vadim Toader, cofondator şi CEO Proportunity, un fintech pentru imobiliare creat de doi români la Londra, se listează pe SeedBlink ca parte a unei runde care va finanţa lansarea a două noi produse

Autor: Ioana Nita 26.05.2022

Fintech-ul creat de românii Vadim Toader şi Ştefan Boronea la Londra, cu finanţări obţinute până acum de peste 160 mil. euro, se listează pe platforma SeedBlink într-o nouă rundă de investiţii în valoare totală de 7 mil. euro.

Proportunity, un start-up la intersecţia dintre fintech şi imobiliare, creat de doi români plecaţi din Roman, respectiv Iaşi care au studiat în străinătate şi locuiesc acum la Londra, şi care deja a luat finanţări de peste 160 mil. euro, deschide şi către investitorii locali, prin intermediul SeedBlink, accesul la o nouă rundă de atragere de fonduri, menită să finanţeze lansarea a două noi produse. Start-up-ul a dat primul împrumut în 2018, iar până acum au dat în total împrumuturi pentru 250 de case. Acum compania se concentrează doar pe piaţa din Marea Britanie pentru că au o oportunitate mare de creştere acolo fiindcă anul viitor se încheie programul guverna­mental „help to buy” prin care statul ajuta britanicii să îşi cumpere o casă nouă.

„Iniţial am pus o sumă de 300 de mii de euro pe SeedBlink şi în funcţie de cerere putem să o mai creştem”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Vadim Toader, cofondator şi CEO al Proportunity.

Compania a pornit după ce Vadim s-a întâlnit cu un alt român la Londra. „Am pornit în 2017 cu un cofondator, culmea un român, Ştefan Boronea din Iaşi. Deci noi ne-am întâlnit într-un accelerator în Londra, total fără nicio legătură cu România. El studiase în Amsterdam şi a făcut master în inteligenţa artificială în 2010 când tehnologia nu era aşa de cool ca acum şi a lucrat în cercetare militară, diverse think tank-uri, IBM, booking.com - el a venit cu tehnologia, iar eu cu ideea şi cu cunoştinţele de business. Şi aşa am pornit”, a relatat el în cadrul emisiunii.

Start-up-ul acoperă deficitul de finanţare cu care se confruntă de regulă tinerii la achiziţionarea unei case, a explicat el. "Noi rezolvăm problema faptului că locuinţele costă cam de 8 - 10 ori salariul anual brut, pe când băncile îţi împrumută doar de 4,5 sau 5 ori salariul brut şi atunci rămâne o diferenţă de acoperit.”

Ideea a venit pornind din experienţa lui Vadim Toader atunci când el a dorit să-şi achiziţioneze o locuinţă. „Deci eu sunt originar din Roman, Neamţ şi am fost la facultate în Marea Britanie, am fost la Oxford, am studiat şi apoi m-am angajat în Londra în consultanţă. Şi părinţii mei au zis OK nu mai arunca bani pe apa sâmbetei, ia-ţi un apartament şi m-am uitat ca orice tocilar, am luat toate anunţurile de pe echivalentul imobiliare.ro de aici ca să văd care sunt ocaziile, care este preţul, comparam cu cât costă chiria, şi mi-am făcut eu aşa o listă de 100 de proprietăţi care ar fi cele mai bune. Şi când am mers să vorbesc cu agentul, brokerul de ipoteci, mi-a zis că nu pot să-mi permit niciuna pentru că eu aveam atunci salariul de 39.000 lire sterline. Deci 4,5 x cât puteam să împrumut înseamna vreo 180.000 lire sterline şi cu depozit de acasă de vreo 20.000 lire sterline eu ajungeam la 200.000 lire sterline, dar toate apartamentele începeau de la un preţ de 300.000 lire sterline.”

Aici intervine Proportunity, care oferă împrumuturi ce funcţionează ca o a doua ipotecă pentru cumpărătorii de case din Marea Britanie. Compania foloseşte tehnologia pentru a identifica şi selecta proprietăţile cu cele mai mari şanse de apreciere a preţurilor în următorii ani şi proprietarii cu cele mai bune perspective de rambursare.

Acest tip de împrumut le permite cumpărătorilor să fie proprietari în proporţie de 100% din prima zi.

Cum funcţionează tehnologia Proportunity? „Noi ne uităm, avem acces la toate tranzacţiile imobiliare din 1995 până azi, sunt circa 40 de  milioane de tranzacţii şi augumentăm fiecare tranzacţie în care ştim preţul, data, cu vreo 150 de factori - 50 sunt imobiliari - ce tip de casă, apartament, eficienţa energetică, înălţimea tavanului, şi 100 sunt factori economici de genul - în acel cartier sunt cam 12 tipuri de infracţiuni, cum progresează şcolile, ce fel de magazine, cafenele sunt, ce ratinguri de igienă au localurile, adică încercăm să ne uităm la tot ce se uită un om când se mută într-un cartier. (...) De exemplu, Londra care are 10 milioane de oameni noi o împărţim în vreo 40 de mii de zone, şi pentru fiecare cartier noi avem un fel de index, un fel de euro pe metru pătrat, indice pe care îl corelăm cu toate datele din acel cartier, şi avem o estimare cam cât ar trebui să dai pentru o casă care e ok, nu scumpă, nu ieftină, azi şi unde credem că va ajunge preţul în câţiva ani.”

Proportunity a primit o finanţare de 100 de milioane de euro în trim. 4 din 2021. Veniturile companiei s-au dublat din iulie 2021, ajungând la 160.000 de euro în martie 2022.