Peste 800 de ucraineni de meserie violonişti, pescari, şoferi sau bucătari au cerut ajutor pentru a se angaja în România. Peste 2.700 de refugiaţi ucraineni au semnat un contract de muncă în România de la izbucnirea războiului

Autori: Ramona Cornea , Răzvan Botea 26.05.2022

Cei mai mulţi refugiaţi ucraineni s-au îndreptat către industria prelucrătoare.

Peste 800 de ucraineni de meserie violonişti, pescari, şoferi sau patiseri au cerut ajutor pentru a se angaja în România, potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Cei mai mulţi sunt de meserie confecţioner cablaje auto, specialist industria auto, confecţioner, şofer bucătar etc.

În aceeaşi vreme, 277 de angajatori vor să angajeze refugiaţii ucraineni şi au declarat peste 4.100 de locuri de muncă disponibile. Cea mai mare cerere este pentru muncitori necalificaţi în diferite domenii de activitate, ambalator manual, confecţioner-asamblor articole din textile, lucrător bucătărie, ajutor ospătar etc.