România a contribuit anul trecut cu 1,7% la producţia mondială de vin, situându-se pe locul 12 în lume, la egalitate cu Rusia. Pentru România, acesta este al doilea cel mai bun an din ultimii cinci, la distanţă mare însă de 2018

Autor: Cristina Roşca 26.05.2022

♦ Pe piaţa locală, în 2021, producţia de vin a ajuns la 4,5 mil. hl, cu 16% peste nivelul din anul anterior, conform Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV).

România a produs anul trecut 4,5 milioane de hectolitri de vin, ceea ce înseamnă 1,7% din tot vinul realizat în 2021 la nivel mondial. Piaţa locală a câştigat teren dat fiind că pe plan local producţia a crescut cu 16% versus 2020, în timp ce cantitatea totală realizată în lume a fost cu 1% mai mică.

Astfel, conform cifrelor, România este al 12-lea producător mondial de vin, la egalitate cu Rusia, dar la mare depărtare de lideri, conform datelor OIV.

„Unii dintre cei mai mari producători de vin din UE au înregistrat creşteri semnificative ale producţiei în 2021, este cazul Portugaliei (14%), al României (16%), al Austriei (3%) şi al Greciei (6%). Pentru Portugalia, este cea mai mare producţie de după 2006“, spun analiştii de la OIV. În ceea ce priveşte România, acesta este al doilea cel mai bun an din ultimii cinci, la distanţă mare însă de 2018.