Oana Diaconescu, head of leasing IULIUS: Mallul tradiţional este depăşit, de aceea am ajuns la următoarea generaţie de proiecte care presupune mai mult decât un spaţiu de cumpărături

Autor: Miruna Diaconu 27.05.2022

Comparativ cu 2019, Iulius înregistrează o creştere de 15-25% a traficului în centrele comerciale pe care le deţine.

Oana Diaconescu, head of leasing al proprietarului de centre comerciale IULIUS, spune că mallurile tradiţionale sunt depăşite din punct de vedere al conceptului, nevoile oamenilor sunt într-o continuă schimbare, iar centrele comerciale trebuie să răspundă la noile nevoi ale acestora.

„Mallul tradiţional este, din punctul nostru de vedere, puţin depăşit, de aceea am şi ajuns la următoarea generaţie de proiecte  şi mă refer la dezvoltări cu un mixt de funcţionalităţi care reprezintă mult mai mult decât un spaţiu de cumpărături, reprezintă practic, datorită funcţiunilor diverse, adunate în acelaşi loc, inclusiv un catalizator al experienţelor sociale pentru că omul de astăzi nu se află numai în căutarea satisfacerii necesităţilor de cumpărare, ci doreşte să îmbine şi cu relaxare, o cină cu prietenii, o experienţă la cinema sau să participe la evenimente importante din oraş“, spune Oana Diaconescu, în cadrul ZF Retail Summit 2022.