Bursă: De unde a apărut raliul de 20% într-o săptămână pe acţiunile TeraPlast

Autor: Eduard Ivanovici 27.05.2022

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast (simbol bursier TRP) înregistrează o creştere de aproape 20% pe bursă în ultima săptămână, afişând tranzacţii de circa 4 mil. lei, conform datelor BVB.

Analiştii argumentează că dinamica acţiunilor TRP (performerul anului 2021 la BVB) este determinată de o investiţie de 11,2 mil. euro într-o fabrică de folii stretch, decizia putând genera o cifră de afaceri de 28 mil. euro şi EBITDA (profit operaţional) în valoare de 4 mil. euro. Societatea prezentă în indicele BET poate ajunge la o cotă de 45% din piaţa de folii stretch până la finalul lui 2025. Investitorii se aşteaptă, între timp, ca acţiunile emi­tentului să adopte din nou trendul setat în 2021, când creşterea a ajuns la 181% într-un an marcat de vânzarea diviziei de oţel şi distribuirea unor dividende speciale.