VIDEO. Interviu ZF cu Sorin Maxim, director general, ADR Vest: Fondul de capital de risc pe care îl vom lansa va fi ca o instituţie, va fi o entitate care va rămâne în regiune şi va acorda asistenţă sperăm că 50 de ani de acum încolo

Autor: Adrian Seceleaanu 30.05.2022

Viitorul fond de capital de risc care va fi creat cu fonduri europene de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), pentru care mai multe fonduri VC din România şi din regiune şi-au exprimat interesul, ar trebui să rămână funcţional pentru decenii de acum înainte.

„Ideea este că acest proces nu este ca o licitaţie pe microîntreprinderi, practic nu lansăm o licitaţie - am dat banii şi am plecat. Nu, acest fond va fi ca o instituţie, va fi o entitate care va rămâne în regiune şi va acorda asistenţă sperăm că 50 de ani de acum încolo şi să facă şi mai departe poate dacă se poate alţi pui, în ideea în care aceşti bani europeni, dacă vor fi bine gestionaţi şi vor rămâne în parametrii pentru care au fost alocaţi, vor putea fi folosiţi practic ca un fond de tip revolving în cadrul regiunii, pentru a continua aceste investiţii şi după ce programul se finalizează”, a declarat într-un interviu pentru ZF Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Şeful ADR Vest afirmă că îşi doreşte să creeze acest fond pentru că regiunea are un număr mic de antreprenori iar dependenţa de exporturi este o problemă pentru că astfel resursele disponibile pentru proiecte locale de cercetare dezvoltare şi inovare sunt mai mici. „Faptul că noi suntem la nivel de judeţ sau de Timişoara la sub jumătate din media europeană a numărului de întreprinderi la mia de locuitori - sunt judeţele precum Caraş-Severin sau Hunedoara unde este chiar mai puţin de 20 la sută, asta este o oportunitate în sensul că există un potenţial nevalorificat. Evident tot timpul suntem tentaţi să vedem cifrele prin natura părţii mai puţin bune sau părţii rele a lor, dar eu văd asta ca pe o oportunitate. Din păcate, regiunea noastră - chiar dacă este privită ca o regiune bogată sau o regiune dezvoltată - este puternic dependentă de export, ceea ce, dacă ne uităm pe cifre, nu stimulează foarte mult zona de cercetare, inovare, număr de firme şi zona de inovare. Şi cred că aici este mai mult de lucrat, trebuie să educăm tinerii într-un spirit antreprenorial mult mai devreme decât momentul în care ei pleacă din facultate. Eu cred că din liceu trebuie crescută această cultură antreprenorială cu care să potenţăm posibilitatea lor de a accesa limbajul, cunoaşterea, relaţiile - aceste evenimente şi acest mod de a comunica unu la unu cred că le poate arăta că există exemple şi le poate da speranţa că şi ei pot fi la rândul lor un antreprenor de succes într-un anumit domeniu.”

Urmăriţi interviul ataşat pentru mai multe detalii.