Ana Galgoţiu Săraru şi Laura Şendroiu, Reff & Asociaţii |Deloitte Legal: Noi tipuri de dispute care decurg din practicile comerciale neloiale în comerţul agricol şi alimentar

Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, adoptată recent, are multiple implicaţii juridice, inclusiv în privinţa disputelor care pot apărea ca urmare a aplicării noilor reglementări. Având în vedere că actul normativ interzice în mod explicit anumite practici utilizate în trecut de comercianţii cu putere mare de negociere şi sancţiuni semnificative pentru nerespectarea regulilor stabilite, este de aşteptat ca numărul litigiilor să crească în perioada următoare. Care sunt soluţiile la care pot apela societăţile pentru soluţionarea disputelor?

Legea nr. 81/2022, care transpune în legislaţia românească Directiva Uniunii Europene (UE) 633/2019 din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, a intrat în vigoare în data de 15 aprilie 2022.

Aplicarea noii legi poate duce la apariţia a două tipuri de dispute - pe de o parte, dispute între privaţi (furnizorii şi cumpărătorii vizaţi de prevederile actului normativ), iar, pe de altă parte, dispute cu Consiliul Concurenţei, în cazul unor investigaţii încheiate cu sancţiuni.

Disputele între furnizori şi cumpărători

Pentru soluţionarea primei categorii de dispute, noua lege prevede că furnizorii şi cumpărătorii pot apela fie la soluţionarea amiabilă, prin mediere (dar care rareori se dovedeşte a fi eficientă în practică), fie la iniţierea unei acţiuni în justiţie.

Medierea este o procedură opţională şi, pentru a da rezultate, presupune acordul părţilor implicate în dispută. Procedura se desfăşoară în faţa unui mediator autorizat, iar soluţia obţinută în urma medierii poate fi pusă în executare silită (similar hotărârilor judecătoreşti definitive) în anumite condiţii. Rămâne de văzut dacă această soluţie va fi mai des accesată sau va fi mai eficientă decât în alte domenii în care a fost reglementată în trecut.

În ceea ce priveşte acţiunea directă în faţa instanţelor de judecată, deşi Legea 81 nu prevede în mod expres remediile care pot fi obţinute pe această cale, persoanele prejudiciate de partenerii de afaceri, prin utilizarea unor practici comerciale neloiale, au la dispoziţie instrumente prin care ar putea obţine atât încetarea temporară sau permanentă a practicii respective, cât şi daune pentru prejudiciile suferite ca urmare a comportamentului neloial.

Cu toate acestea, cei care apelează la acţiunea directă în justiţie trebuie să ţină cont de faptul că aceasta implică obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru, al cărei cuantum se determină în funcţie de valoarea daunelor solicitate. În plus, o astfel de acţiune presupune parcurgerea a trei grade de jurisdicţie (fond, apel, recurs), ceea ce poate genera o durată relativ ridicată de soluţionare a litigiului (şi, implicit, de obţinere a unui potenţial titlu executoriu).

Disputele cu autoritatea de concurenţă

În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de dispute, desfăşurate împotriva Consiliul Concurenţei, acestea pot viza atât anularea deciziilor emise de Consiliul Concurenţei, cât şi suspendarea efectelor acestor decizii (practic, suspendarea obligaţiei de plată a amenzii).

Deciziile Consiliului Concurenţei pot fi contestate în 30 de zile de la comunicare şi, spre deosebire de acţiunile directe în faţa instanţelor de judecată, cererile de anulare a deciziilor autorităţii de concurenţă sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, presupun parcurgerea a doar două grade de jurisdicţie (fond şi recurs) şi implică obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum fix/plafonat.

Posibilitatea suspendării efectelor deciziilor Consiliului Concurenţei

După contestarea deciziei de constatare şi sancţionare emise de Consiliul Concurenţei, destinatarii sancţiunilor aplicate de autoritatea de concurenţă pot acţiona şi în scopul obţinerii suspendării efectelor acestor decizii – fie în faţa organelor fiscale, fie în faţa instanţelor de judecată.

Legea nr.81 nu reglementează în mod expres posibilitatea suspendării deciziilor de sancţionare în faţa organelor fiscale (prin depunerea unor garanţii, precum scrisorile de garanţie bancară) sau în faţa instanţelor de judecată, dar practica existentă, în legătură cu alte tipuri de decizii similare emise de Consiliul Concurenţei, reprezintă un indiciu că acestea vor fi acceptate de organele fiscale şi respectiv de instanţele de judecată.

Aşadar, furnizorul/cumpărătorul amendat poate solicita în faţa instanţei de judecată suspendarea obligaţiei de plată a amenzii până la soluţionarea definitivă a dosarului care vizează anularea deciziei Consiliului Concurenţei, înainte (printr-o cerere separată) sau odată cu acţiunea în anulare (prin aceeaşi cerere), însă cu respectarea unui termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de către autoritatea de concurenţă.

În concluzie, rămâne de văzut în ce măsură cei prejudiciaţi de practici comerciale neloiale vor recurge la procedura medierii sau la instanţele de judecată pentru soluţionarea acestor tipuri de dispute, dar cu siguranţă litigiile care pot lua naştere ca urmare a unor astfel de practici pot avea un impact semnificativ asupra întreprinderilor şi, astfel, va apărea necesitatea accesării acestor remedii.