Bursa de Valori Bucureşti, scădere de 1,7% prin BET şi plus de 0,5% cu tot cu dividende în mai, aproape de media istorică pentru această lună

Autor: Tibi Oprea 02.06.2022

Bursa de la Bucureşti a înregistrat în luna mai o scădere de 1,7% prin prisma indicelui principal BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate, respectiv un avans de 0,45% cu tot cu dividende (BET-TR), potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Dinamica indicelui de referinţă a fost susţinută în principal de evoluţia acţiunilor Banca Transilvania (plus 6,3%), Nuclearelectrica (plus 1,1%) şi Romgaz (nicio dinamică).

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate luna trecută de Digi Communications (minus 5,52%), Purcari (minus 5,45%) şi Electrica (minus 4,67%), arată datele BVB.

Spre comparaţie, Bursa de Valori Bucureşti s-a apreciat prin prisma BET, în medie, cu 0,9% în fiecare lună mai de la înfiinţarea indicelui încoace, adică din 1997. Evoluţia pozitivă vine după o lună aprilie marcată de adunările generale ale acţionarilor şi aprobarea politicilor de remunerare ale acestora.