Interviu. Nicolae Istudor, rectorul ASE Bucureşti: Salariile de 1.000 de euro la prima angajare au dus concurenţa la admiterea la cibernetică la 4,5 candidaţi pe un loc. Putem căuta experţi din mediul de business care să suplinească nevoia de profesori de informatică

Autor: Adelina Mihai 05.06.2022

♦ Facultatea de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din Bucureşti a avut, în ultimii ani, câte 4,5 candidaţi pe loc, marcând cea mai mare concurenţă în rândul celor 13 facultăţi ale universităţii.

Cererea mare de IT-işti şi salariile de 1.000 de euro net oferite de angajatorii din această industrie tinerilor absolvenţi în primul an de la angajare au condus la o creştere a concurenţei pentru facultăţile cu profil IT din cadrul marilor universităţi din ţară. La Academia de Studii Economice din Bucureşti, cea mai mare universitate care formează economişti, cea mai căutată facultate este Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, cu o concurenţă anuală de 4,5 candidaţi pe loc. În urmă cu un deceniu, la ASE concurenţa cea mai mare era la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori.

„Facultatea de Finanţe-Bănci nu şi-a pierdut din importanţă, dar o explicaţie pentru faptul că nu mai este pe primul loc în topul celor mai căutate poate fi reprezentată de faptul că necesarul de specialişti este mai redus pe piaţa muncii. Până la urmă, sistemele bancare s-au informatizat şi de aceea poate nevoia de personal e mai mică. Pe primul loc, cu cea mai mare concurenţă, este acum Cibernetica. A crescut cererea de absolvenţi pe zona de IT, oferta de locuri de muncă este mai mare, iar salariile sunt foarte mari“, a explicat Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti.