Mai mult sport, mai puţini bolnavi! George Ogăraru, director tehnic al Academiei CSA Steaua: Sportul este unul dintre pilonii societăţii, cum sunt învăţământul şi sănătatea

Autor: Georgiana Mihalache 03.06.2022

În jur de 300 de copii de până la 14 ani sunt antrenaţi în cadrul Academiei CSA Steaua, condusă din funcţia de director tehnic de George Ogăraru, fost jucător la Steaua, cu experienţă internaţională inclusiv ca antrenor. Costurile lunare plătite pentru antrenamentele copiilor sunt de 200 de lei pe lună, până când tinerii sportivi împlinesc 14 ani, iar obiectivul lui Ogăraru este ca academia să crească jucători pentru echipa mare, de seniori.

„În ultimul an ne-am dublat numărul de copii din cadrul Academiei. Sperăm ca în viitor „scheletul” primei echipe să fie format din jucători crescuţi în Academia Stelei. În momentul de faţă avem în jur 300 de copii. Avem poate cea mai mare bază sportivă din România dedicată fotbalului, care include 11 terenuri unde se pot antrena, de la terenuri de minifotbal - terenurile artificiale, la terenuri mari de 11/11 de iarbă naturală”, a spus George Ogăraru.

El a mai precizat că în ultimul an, nivelul investiţiilor a fost de circa 1 mil. euro, în infrastructura la nivel de copii şi juniori, în recondiţionarea bazei sportive şi în facilităţi pentru copii şi părinţi.

Sport pentru sănătate

Dacă oamenii nu fac mişcare, acest lucru se vede în numărul de bolnavi din spitale, susţine George Ogăraru, care atrage atenţia asupra importanţei activităţii fizice.

„Sportul este unul dintre pilonii de susţinere a societăţii, aşa cum sunt învăţământul, sănătatea. Sportul are directă legătură cu sănătatea şi, atât timp cât nu punem accent pe dezvoltarea sportului, vom avea mai mulţi oameni bolnavi în sistemul medical, acesta se va sufoca. Cu cât mai mulţi oameni fac sport, cu atât mai puţin oameni vor fi prezenţi în spitale”, a mai adăugat Ogăraru.

Modele din străinătate

Un aspect important în devenirea unui sportiv este şi modul în care este antrenat, susţine Ogăraru, care adaugă nevoia investiţiei în oameni pregătiţi să dea cunoştinţele sportive mai departe şi să se adapteze în funcţie de nevoile tinerilor.

„Este important să vedem cum fac cei din Occident de reuşesc să ducă atât de mulţi jucători către seniori. De exemplu, capacitatea de retenţie la Academia Ajax Amsterdam este peste 94% ceea ce înseamnă enorm pentru o academie. Atunci putem să ne inspirăm din modelele acestea şi să le adaptăm la nivelul nostru”, crede George Ogăraru.

Din experienţa sa, un tânăr sportiv are nevoie de un mediu social sigur, de educaţie pentru a rămâne în sport, la care se adaugă şi talentul nativ. Momentul critic pentru tinerii sportivi este între vârsta de 14 şi 19 ani, când mulţi copii se pierd şi renunţă la o carieră sportivă, din observaţiile directorului tehnic al Academiei Stelei.

„Generaţia actuală de copii este o generaţie senzaţională, care are acces la informaţie, cunoaşte foarte multe lucruri, este o generaţie care provoacă antrenorii la a găsi soluţii pentru a-i ţine alături de fotbal şi pentru a le da ceea ce ei au nevoie. Noi trebuie să ne adaptăm felul de antrenament şi de comunicare la cerinţele actuale. Suntem conştienţi că principalul nostru competitor este mediul online”, a mai explicat Ogăraru.

Se poate face business din sport?

Directorul tehnic al Academiei CSA Steaua subliniază că sportul poate schimba societatea, însă oamenii, dar şi companiile trebuie să conştientizeze această legătură directă. Iar modelele din străinătate arată că sportul poate fi şi profitabil.

„Sunt exemple foarte bune de business, companii care au reuşit să facă profit din sport, ducând sportul la nivel de business. Şi atât timp cât în sport sunt oameni profesionişti care reuşesc să aducă din cunoştinţele lor în sport se poate face business. Un exemplu poate fi chiar modelul Hagi, care a investit în tineri, în fotbal şi iată că reuşeşte să facă performanţă”, a concluzionat Ogăraru.