Ruşii aruncă în aer podurile din Severodonetsk pentru a-i bloca pe ucraineni

Autor: Petru Mazilu 04.06.2022

Rusia aruncă în aer podurile din Severodonetsk pentru a zădărnici încercările ucrainenilor de a primi întăriri, anunţă un guvernator regional citat de Reuters.

Forţele ruseşti aruncă în aer podurile de peste râul Seversky Donets pentru a împiedica Ucraina să aducă întăriri militare şi să livreze ajutoare civililor din oraşul Severodonetsk, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii Luhansk.

Într-o emisiune televizată, Serhiy Gaidai a declarat că armata ucraineană continuă să îşi menţină poziţiile în interiorul oraşului Severodonetsk.

Potrivit acestuia, ruşii au atacat de mai multe ori, dar proziţiile ucrainene au rezistat.