Dan Bold, business development manager al REI: Este greu să atragi oamenii din diaspora, nu este suficient să le dai 2.000-3.000 de euro. „Oamenii trebuie să fie respectaţi, nu să stea cu orele la ghişee.“

Autor: Mirabela Tiron 06.06.2022

Companiile au nevoie de predictabilitate, iar statul ar trebui să îşi asume un calendar clar, să îşi asume nişte scheme mulate pe nevoia reală, pentru a stimula iniţiativa privată la modul real, a susţinut Dan Bold, business development manager al REI, com­panie de consultanţă pentru atragerea de fonduri euro­pene, în cadrul evenimentului ZF Reindustrializarea României.

„Noi interfaţăm direct cu clientul ca şi consultant. Clienţii îşi doresc foarte mult de la autorităţi o predictabilitate. Acum câteva zile ne-am confruntat cu o mare presiune, am avut de depus nişte proiecte după nişte criterii, unde trebuia să fie primul venit, primul servit. Într-o piaţă normală, din punct de vedere business, acest criteriu  nu are ce să caute, probabil că statul având puţine instrumente de-a decela, departaja pune aceste criterii. Oamenii vor predictabilitate, ministerele de linie să vină cu un calendar clar, asumat, cu ghiduri în consultare să ştie oamenii cum îşi fac planurile de afaceri. Suntem în 2022, faţă de axa ante­rioară lucrurile s-au mişcat mai repede. Pe de altă parte, vedem un apetit mare al companiilor care do­resc să îşi pregătească capacităţi proprii de producţie de energie elec­trică pe panouri fotovoltaice“, a de­clarat Dan Bold, business deve­lopment manager al REI.