Sorin Pâslaru, ZF: 100 de zile de război de la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Cheia acestui război este la Germania, dar problema este că niciodată nu o să ajungă la ea. Ce este de făcut?

100 de zile de război. Europa experi­men­tează ceea ce unii spun că n-ar mai fi trebuit să experimenteze. Război, distrugeri, pierderi de vieţi omeneşti. Cum de un continent atât de bogat, un continent „ma­mă” al continentelor lumii, un conti­nent sfâşiat sute de ani de războaie nu a reuşit să construiască un sistem politico-economic suficient de solid şi de îndestulător pentru toată lumea astfel încât războiul să rămână doar în cărţile de istorie?

Crizele, războaiele, bolile survin când apar dezechilibre.

Dezechilibrul major al Europei este faptul că nu se poate apăra singură şi astfel nu poate nici păstra pacea la graniţele sale. Uniunea Europeană este un colos economic aproape egal cu Statele Unite. SUA are un PIB de 23.000 de miliarde de dolari, adică o cincime din PIB-ul lumii, iar UE are un PIB de 14.000 de miliarde de dolari care înainte de ieşirea Marii Britanii era de 17.000 de miliarde dolari. UE are o populaţie de circa 450 de milioane de oameni, faţă de 330 de milioane de oameni în SUA.

După ieşirea Marii Britanii din UE, UE înseamnă de fapt în primul rând Germania, după cum  dovedeşte şi alegerea imediat după Brexit ca preşedinte al Comisiei Europene a unui politician german, Ursula Von der Leyen. Problema este că Germania este cea mai bogată ţară din lume care nu se poate apăra singură. Ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Europa Occidentală şi lumea în general au decis că Germania este un „recidivist al războaielor”  au împiedicat-o să se înarmeze pe măsura puterii sale economice. Astăzi, Germania nu are arme nucleare. De fapt, mai mult decât atât, soldaţii americani nu au plecat niciodată din Germania. La baza militară de la Rammstein, Germania, sunt încartiruiţi circa 50.000 de soldaţi americani. De altfel, Statele Unite au baze de zeci de mii de soldaţi americani şi în Japonia. Ororile celui de-al Doilea Război Mondial sunt încă vii în mintea beligeranţilor de atunci.

Simţind slăbiciunea Europei din punct de vedere militar, Rusia îşi permite să declanşeze la marginea Europei un război pe care nicio altă putere aflată la marginea altor puteri precum SUA nu şi-ar permite să îl declanşeze. Dacă Germania ar fi fost echipată militar pe măsura puterii economice, şi Uniunea Europeană la fel, ruşii nu ar mai fi făcut ce fac astăzi.

Aici e o chestiune pe care şi un personaj din romanul „Ion“ al lui Liviu Rebreanu ar întelege-o uşor. Nu poţi să ai avere şi să ţi-o păzească alţii. Nu poţi să fii cel mai înstărit om din sat, iar câinii tăi de pază să fie de fapt ai altcuiva, eventual ai celui înstărit din alt sat. Nu poţi să fii bogat şi să îţi păzească alţii bogăţia pentru că ori te va fura vecinul ştiind că nu sunt câinii tăi, ori cel care te păzeşte va considera că bogăţia respectivă e a lui.

Bineînţeles că Rusia ca atare este un stat format istoric prin agresiune militară. Este modul ei de a fi de secole. Este probabil ultimul imperiu colonial din lume nedestrămat. Rusia este o benzinărie cu kalaşnikov. Ruşii, în toată istoria lor, asta au făcut, au cucerit teritorii şi au trăit din vânzarea resurselor. Este o benzinărie sau un siloz de grâu cu un kalaşnikov.

Asta nu înseamnă că slăbiciunea structurală a Europei dată de dezechilibrul dintre puterea economică şi puterea militară a Germaniei nu constituie şi nu va constitui o problemă decenii de acum înainte.

Vizionarii tratatelor europene din anii ‘50 au găsit o soluţie extraordinară pentru Germania, legând-o economic, social şi politic, prin înfiinţarea Uniunii Europene, de ţările din jur, de veşnicul său inamic Franţa şi de Italia.

Englezii au stat întotdeauna deoparte, şi chiar dacă au intrat în Uniunea Europeană, tot timpul au făcut opinie separată. Nu au luat moneda unică euro şi până la urmă au decis să şi iasă din UE. Marea Britanie are putere militară pe măsura puterii economice şi poate nu întâmplător ruşii fac ce fac după Brexit.

Acum problema şi mai mare este că nici înarmarea Germaniei nu este o soluţie, din cauzele amintite anterior.

Chestiunea este şi mai dificilă. Privind istoric, înseşi conflictele generate de Germania de-a lungul timpului au de fapt o cauză de mare adâncime. Aşa cum englezii au stat deoparte jucând permanent la două capete cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite, Germania de-a lungul istoriei sale a fost într-un fel, spun unii, nevoită să facă ce a făcut.

Mulţi scot în faţă ideologia, dar puţini se gândesc la geografie când îşi explică fenomenele, evoluţiile geopolitice şi chiar războaiele. 

Marea Britanie şi-a permis mereu acest joc pentru că este o insulă. „Este ceaţă, continentul este izolat”, sună o poantă englezească. Poziţia sa marină i-a adus statutul de regina mărilor şi i-a dat forţa de a crea un imperiu de pe care nu apunea niciodată soarele la 1900.

Pe partea cealaltă, Germania este o ţară strânsă, încorsetată la propriu într-o suprafaţă prea mică pentru o populaţie foarte mare. Germania are 83 de milioane de locuitori la o suprafaţă de 360.000 de kilometri pătraţi. Pentru comparaţie, România are 20 de milioane de locuitori, la o suprafaţă de 240.000 de kilometri pătraţi. Germania are o populaţie de patru ori mai mare decât România, la o suprafaţă de doar 1,5 ori mai mare. Italia, la rândul său, are o populaţie de 60 de milioane de locuitori la o suprafaţă de 300.000 de kilometri pătraţi.

Când eşti aglomerat ca într-un stup, ai nevoie de o ordine precum cea germană ca să supravieţuieşti, ai nevoie de reguli mult mai dure decât, spre exemplu, cele din Rusia, unde 150 de milioane de locuitori trăiesc pe 18 milioane de kilometri pătraţi, adică de o dată şi jumătate decât Europa Continentală.

Deci unii spun că poate că este explicabilă agresivitatea se­culară a germanilor, care au declanşat cele două războaie mondiale, ambele pierdute de ei. Sigur că întrebarea este dacă într-adevăr le-au pierdut, având în vedere că astăzi poporul german are unul dintre cele mai înalte niveluri de viaţă din lume, chiar fără putere militară. Nu întâmplător, acum 130 de ani canalul de expansiune al Ger­ma­niei a fost Dunărea, care este venerată la locul său de izvor, în Munţii Pădurea Neagră, şi inclusiv în cântecele popu­lare şi în lucrările compozitorilor germani şi austrieci.

Astfel, România şi Bulgaria s-au trezit în momentul emancipării lor cu dinastii ger­ma­ne, Hohenzollern şi respectiv Saxa-Coburg. Pe de altă parte, asta a şi fost şansa Ro­­mâniei să aibă un rege neamţ care să pu­nă ordine într-o ţară unde disciplina este doar un moft. Expansiunea ger­ma­nă­/aus­tria­că continuă bineînţeles şi acum prin business.

Întorcându-ne la întrebarea de bază, poţi să ai o avere, să ai un business şi să ai paznici din satul vecin, tu neavând voie să porţi puşcă? Aici este cheia acestui război declanşat acum 100 de zile de Rusia în Ucraina. Iar ca să se vadă şi mai clar cum o ţară precum Germania este pe de o parte prizoniera furnizorului de securitate american şi prizoniera furnizorului de energie rus, trebuie spus că iarăşi geografia bate ideologia.

Germania şi-a construit industria pe baza gazului şi a petrolului ruseşti. Prima conductă trasă din Siberia înspre Bazinul Industrial Ruhr s-a făcut în 1960, în pofida tălpilor puse de americani. Deal-ul a fost tehnologie/conducte contra gaz. Jacob Viener, ideologul austriac al zonelor libere de comerţ, ar fi jubilat. Doboară graniţele comerciale şi de investiţii între două regiuni şi cele două regiuni vor prospera. „Crearea de comerţ” şi „deturnarea de comerţ” sunt concepte pe care le studiază studenţii la ştiinţe economice, iar legăturile economice din Germania şi Rusia sunt un exemplu perfect. Industria germană a presat pentru şi mai mult gaz, politicienii germani au acceptat pentru că pur şi simplu trebuia să hrănească o populaţie şi nu o puteau face decât dezvoltând industria. În afara geografiei, duşmanul ideologiei este foamea.

Situaţia în Europa este aşa de încurcată şi forţele de adâncime sunt atât de puternice încât deşi aceste 100 de zile par multe, în viitor o să pară puţine. Pregătiţi-vă pentru ce va fi citind şi recitind cărţile de istorie. „Aux presents du passé” este un mic magazin în Paris de cadouri şi antichităţi. Uitaţi-vă la trecut, la loc şi la om. Cine le cunoaşte, ştie şi ce va fi.