(P) Planificarea automată a turelor de lucru eficientizează activitatea companiilor: shiftin – aplicaţia care salvează până la 10 ore pe săptămână din programul unui manager

Autor: Publicitate 06.06.2022

Planificarea turelor de lucru este un pas extrem de important în fluxul activităţii unei companii. Pentru că presupune numeroase acţiuni repetitive, acest demers răpeşte totuşi, un timp semnificativ din programul unui manager. Cumulat, se poate ajunge până la 10 ore pe săptămână, care ar putea fi dedicate, în schimb creşterii business-ului.

Este o problemă semnalată de manageri din numeroase sectoare, de la pharma la retail sau HoReCa şi nu numai. Pe lângă faptul că este un proces consumator de timp, există întotdeauna probleme create de absenteism şi de necesitatea de a găsi rapid soluţii în cazul în care un membru al echipei lipseşte de la program.

Toate aceste probleme sunt rezolvate într-un mod simplu şi eficient de noua aplicaţie de planificare automată a turelor de lucru, shiftin, dezvoltată de compania românească de software HTSS. 

shiftin este software colaborativ, transparent şi trasabil, care reuşete să rezolve toate problemele menţionate în doar câteva minute. Astfel, managerii îşi pot dedica timpul câştigat dezvoltării business-ului.

shiftin identifică şi alocă resurse, eficientizând activitatea şi sporind performanţa echipei

Cu ajutorul shiftin, problema absenteismului este şi ea mai uşor de gestionat, aplicaţia putând sugera ce resurse disponibile în cadrul companiei pot prelua atribuţiile colegului absent. Cu ajutorul unei librării ample de reguli, shiftin poate calcula nivelul optim de ture de lucru pentru angajaţi, ţinând cont de disponibilitatea acestora, de legislaţia muncii, precum şi de obiectivele de performanţă ale companiei.

Automatizând toate aceste activităţi repetitive, un manager poate câştiga până la 10 ore de lucru pe săptămână, timp pe care îl poate dedica creşterii businessului.

"Conform studiilor noastre, 9 din 10 angajaţi sunt mulţumiţi de programul de lucru din shiftin, de modul în care îşi pot transmite disponibilitatea pentru muncă şi de vizibilitatea asupra programului întregii echipe din care fac parte.” afirmă Mitu Morega, Product Manager shiftin.

 

Un bun produs de export

Modelul de business shiftin este SaaS (Software as a Service). Acest lucru asigură scalabilitatea produsului şi îl face, totodată, uşor accesibil oricărui tip de business, de orice dimensiune, fără costuri suplimentare de infrastructură.

shiftin este perfect adaptat mediului de business românesc şi legislaţiei muncii din ţara noastră dar poate fi implementat cu succes, şi la nivel internaţional întrucât dispune de o amplă librărie  de reguli. Aplicaţia poate fi configurată în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client.

htss este compania care a dezvoltat shiftin, ca urmare a cererilor primite de la mai mulţi parteneri de pe piaţă. High-Tech Systems & Software - htss este o companie  specializată în furnizarea de soluţii software de business. Înfiinţată în 2012, htss şi-a dezvoltat rapid portofoliul de clienţi datorită preocupării pentru inovare, suport rapid şi de calitate. Astăzi, portofoliul companiei numără peste 1000 de clienţi din 11 ţări, printre cele mai căutate soluţii proprii fiind Pharmaceutical – software de gestiune a farmaciilor; telemedical – soluţie de telemedicină; shiftin – software care planifică automat angajaţii în ture de lucru sau mindclass – platformă de e-learning.