Rusia susţine că va obţine profituri „semnificativ” mai mari din exporturile de energie în 2022 ca urmare a politicilor impuse de Occident

Autor: Andrei Şerbănescu 06.06.2022

Rusia a declarat că se aşteaptă la o creştere a profiturilor din exporturile de energie în acest an, pe fondul majorării preţurilor ca urmare a politicilor impuse de Occident, scrie Business Insider.

„Având în vedere nivelul preţurilor, profund influenţat de politicile Occidentului, putem afirma că nu am suferit pierderi bugetare”, a declarat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov către un post de televiziune bosniac, potrivit unei transcrieri oficiale.

„Dimpotrivă, anul acesta vom creşte semnificativ profiturile din exportul resurselor noastre energetice”, a continuat Lavrov, conform unei traduceri Reuters.

Rusia a fost lovită de sancţiuni din ce în ce mai aspre de când a invadat Ucraina – cu toate acestea, Moscova ar putea încasa încă 800 de milioane de dolari pe zi din veniturile din petrol şi gaze în acest an, pe fondul creşterii preţurilor la energie, potrivit unui raport Bloomberg Economics de săptămâna trecută. Creşterea preţurilor la energie ar putea aduce vânzările de petrol şi gaze ale Rusiei la 285 de miliarde de dolari în acest an, conform Bloomberg. Situaţia în cauză reprezintă o creştere cu 20% faţă de încasările de 235,6 miliarde de dolari ale ţării din petrol şi gaze în 2021.

Regimul preşedintelui Vladimir Putin a rezistat până acum, deoarece preţurile petrolului au crescut cu aproximativ 50% în acest an şi se tranzacţionează la maximul valorii din ultimii 13 ani din cauza aprovizionării limitate care a precedat războiul şi a unei redresări puternice a cererii pe măsură ce pandemia se atenuează. Războiul din Ucraina se adaugă preocupărilor legate de aprovizionare, deoarece Rusia, aspru sancţionată, reprezintă unul dintre cei mai mari producători de energie la nivel mondial.

La 30 mai, UE a fost de acord ca până la sfârşitul anului în curs să reducă cu 90% importul de petrol rusesc către bloc – dar unele ţări din grup, inclusiv Germania, cea mai mare economie a Europei, continuă să fie puternic dependente de gazul rusesc.

Ţări precum China şi India cumpără, de asemenea, petrol rusesc la preţ redus, subminând şi mai mult sancţiunile internaţionale.

„În pofida sancţiunilor, există o cerere încă robustă pentru petrolul rusesc... avem pieţe alternative de desfăşurare, unde deja creştem vânzările”, a spus Lavrov, pentru Reuters.