Cum să locuieşti mai bine. Confortul nu se obţine cu lemne de foc. Calitatea locuirii şi bogăţia României, direct proporţionale cu lungimea conductelor de gaze. Ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani în ţara care îşi asigură prin resurse proprii 70% din consumul de gaze

♦ În plină eră digitală, confortul locuirii din România are accente primitive, cea mai mare parte a populaţiei dintr-o ţară care este al doilea producător de gaze naturale din UE încălzindu-şi casele cu lemne de foc.

România, ţară care anul trecut şi-a asigurat din pro­ducţia proprie de gaze 70% din consumul intern, o poziţie privilegiată la nivelul UE, are doar o treime dintre gospodării conectate la infrastructura de gaze, acesta fiind unul dintre cele mai mari semne de alarmă legate de calitatea locuirii de aici.

Dar accesul la utilităţi, dincolo de a creşte calitatea vieţii din comunităţile respective, este un bilet sigur spre creştere economică. Statisticile sunt clare. Acolo unde infrastructura de gaze s-a dezvoltat, afacerile au prosperat, iar acolo unde investiţiile nu au ajuns, nici businessul nu şi-a atins potenţialul. În timp ce România are o reţea de distribuţie a gazului natural de circa 43.500 de kilometri, la o populaţie de 19 milioane de persoane şi o suprafaţă de 240.000 de kilometri pătrăţi, Ungaria, cu o populaţie de două ori mai mică şi cu o suprafaţă de 93.000 de kilometri pătraţi, are peste 100.000 de conducte, iar Germania, cea mai puternică economie europeană, are peste 500.000 de kilometri de conducte de gaze. În ultimii 30 de ani lucrurile s-au schimbat şi în România, dar ritmul a fost prea lent. Astfel, datele INS arată că la finalul anului 2020 în 956 de localităţi din România exista o reţea de distribuţie a gazelor, în contextul în care la nivelul anului 1990 numărul localităţilor conectate la reţeaua de distribuţie a gazului natural era de 517.

Mai departe, tot statisticile arată că bogăţia a luat calea utilităţilor, cele mai dezvoltate judeţe din România fiind campioane şi la numărul de kilometri de conductă de gaze. Potrivit datelor din 2020, Mureşul avea cea mai extinsă reţea, de 3.440 de kilometri, urmat de Prahova, Cluj, Ilfov, Bucureşti, Timiş şi Braşov. La polul opus sunt Mehedinţi, Tulcea, Covasna, Teleorman şi Botoşani.

Ca ritm de creştere însă, în ultimii 30 de ani cea mai accelerată extindere a reţelei de distribuţie a gazului a bifat-o Constanţa, care de la 8 kilometri la nivelul anului 1990 a ajuns în 2020 la o infrastructură de 1.356 de kilometri.

Odată cu promulgarea Legii Offshore, România va intra într-o nouă perioadă de investiţii pe partea de producţie de gaze naturale, dar în ciuda nevoii proprii de dezvoltare, statul român a eliminat orice restricţie de comercializare pentru cantităţile care ar urma să fie extrase din Marea Neagră.

Potrivit calculelor ZF bazate pe Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pentru perioada 2020-2029 realizat de Transgaz, compania naţională de transport a gazului natural, la nivelul anului 2030 producţia internă de gaze naturale, care include cantităţile extrase de OMV Petrom, Romgaz, perimetrul Neptun Deep şi volumele Black Sea Oil and Gas, va ajunge la circa 12 miliarde de metri cubi, an în care consumul va fi de 12,4 miliarde de metri cubi.

Practic, statisticile oficiale arată că perioada în care proiectele de producţie din Marea Neagră îşi vor atinge maximul va coincide cu scăderea semnificativă a producţiei pe uscat, astfel că la final producţia internă doar va putea acoperi cererea. Spre exemplu, în cazul proiectului Neptun Deep, acolo unde acţionari cu procente egale sunt OMV Petrom şi Romgaz (statul român), vârful de producţie, estimat la 6 miliarde de metri cubi pe an, ar putea fi atins în perioada 2028-2030, asta dacă producţia chiar va începe în 2027. În statisticile Transgaz, de exemplu, startul proiectului era estimat pentru anul 2024, dar din cauza schimbărilor legislative, care au dus la exitul ExxonMobil din proiect, producţia ar putea fi demarată abia în 2027. Mai departe, nici la Black Sea Oil & Gas (BSOG) lucrurile nu au mers conform planurilor, aşa că producţia nu a început anul trecut, ci este estimată pentru finalul primului semestru de anul acesta. Aici, pe vârf de producţie, se va putea extrage circa un miliard de metri cubi de gaze, după care urmează perioada de declin. Dacă proiectul Neptun Deep nu va fi demarat nici în 2027, atunci, până la finalul acestei decade, România va trebui să importe jumătate din necesarul său de consum, unul dintre cele mai pesimiste scenarii de lucru din acest moment. În contextul în care statisticile arată că, în absenţa unor schimbări majore pe zona de producţie pe uscat, gazul din Marea Neagră nu va face decât să acopere consumul intern, este necesar ca aceste cantităţi să ajungă la consumatorii din România.

Cum să locuieşti mai bine este un proiect ZF care îşi propune să vorbească despre toate aspectele care privesc traiul în locuinţele noastre, de la evoluţia preţurilor la procesul de achiziţie, procesul de amenajare, tendinţe şi perspective privind noile proiecte rezidenţiale din piaţă, temeri şi iniţiative ale dezvoltatorilor, ale autorităţilor, ale cetăţenilor.

Dacă doriţi să ne împărtăşiţi idei, sugestii, noi teme de abordat în această pagină, aşteptăm mesajele dumneavoastră pe adresa alina.vasiliu@zf.ro.