Anda Rojanschi, Romana Petre şi Gabriela Ifrim, D&B David şi Baias: Concurenţa public-privat în sectorul serviciilor medicale din România, mit sau realitate?

Ziarul Financiar 09.06.2022

Subiectul concurenţei în sectorul serviciilor medicale este în orice jurisdicţie unul pe cât de complex şi delicat, pe atât de important din perspectiva nevoii pacienţilor de a avea acces la cele mai bune servicii medicale, dar şi a obligaţiei statului de a asigura acest acces printr-o alocare eficientă şi responsabilă a resurselor şi banilor publici. După 1990, sistemul de servicii medicale din România a suferit transformări majore, printre care se numără şi dezvoltarea  unui sistem privat de sănătate, cu introducerea unor elemente de concurenţă între cele două sisteme, dar şi a conceptelor de  autonomie bugetară şi flexibilitate pe piaţa serviciilor medicale.

Într-un astfel de context, întrebarea care se ridică este cât de deschisă concurenţei, ca fenomen economic este piaţa serviciilor medicale din România şi care sunt aspectele importante pentru autorităţile publice şi operatorii activi pe această piaţă, fie ei publici sau privaţi.

În România, reglementările în domeniu introduc, cel puţin la nivel teoretic, elemente de concurenţă între furnizorii privaţi şi publici de servicii medicale. Astfel, încă de la intrarea sa în vigoare, Legea privind reforma în domeniul sănătăţii (Legea sănătăţii) stabileşte, cu titlu de principiu, libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale. În acest sens, s-a deprins principiul conform căruia „banii urmează pacientul”, ceea ce poate fi considerat un stimul pentru furnizorii de servicii medicale de a concura pentru pacienţi în condiţiile în care plata este corelată cu serviciul prestat.

În mod specific, Legea sănătăţii şi Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate nu disting între obligaţiile pe care furnizorii publici şi cei privaţi le au faţă de pacienţii asiguraţi în sistemul public de sănătate. În mod similar, cadrul legal în domeniul sănătăţii stabileşte dreptul pacienţilor la îngrijiri medicale, precum şi drepturile furnizorilor de servicii medicale în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, fără a distinge între regimul public sau privat al acestora. Astfel, în condiţiile în care casele de asigurări de sănătate încheie contracte pentru furnizarea de servicii medicale atât cu furnizori publici, cât şi privaţi, iar reglementările nu fac o diferenţiere între aceştia, prestarea serviciilor medicale contra unei remuneraţii pare a avea loc într-un mediu competitiv.

Consiliul Concurenţei a analizat în practica sa, Decizia CC nr. 69/13.12.2017, măsura în care furnizorii publici de servicii medicale desfăşoară o activitate economică în legătură cu serviciile decontate de către casele de asigurări de sănătate şi dacă se află în concurenţă cu furnizorii privaţi pentru astfel de servicii. Deşi tarifele practicate în acest caz sunt stabilite în contextul unui set de reglementări complexe, autoritatea a concluzionat că funcţionarea sistemului public de sănătate se bazează, de asemenea, pe presiunea concurenţială.

Printre argumentele reţinute, autoritatea a subliniat faptul că toate serviciile furnizate în schimbul unei remuneraţii trebuie considerate ca fiind o activitate economică, în linie cu normele privind piaţa internă prevăzute de TFUE. În acest sens, finanţarea pe care furnizorii publici şi privaţi de servicii medicale o primesc în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate reprezintă remunerarea serviciilor medicale prestate, ceea ce conferă, astfel, caracter economic acestei activităţi.

În acest sens, Consiliul Concurenţei a considerat că „într-un astfel de sistem există un anumit grad de concurenţă între furnizori cu privire la prestarea serviciilor medicale”, iar „faptul că un furnizor, precum spitalul, care oferă servicii medicale contra unei remuneraţii, este public, nu înseamnă că activitatea prestată nu are natură economică”. De asemenea, cu privire la aspectele de solidaritate din Legea sănătăţii care stau la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, autoritatea a concluzionat că „nu sunt de natură a pune sub semnul întrebării natura economică a activităţilor medicale”, fiind „necesar să se facă o diferenţiere între gestionarea unui sistem naţional de sănătate, efectuată de autorităţile publice care pun în aplicare, în acest scop, prerogativele statului şi furnizarea de asistenţă medicală în schimbul unei remuneraţii într-un mediu competitiv”.

Deşi spitalele publice nu au ca scop obţinerea de profit, aşa cum se întâmplă în cazul celor private, sistemul public de sănătate „se bazează, totuşi, pe principii de eficienţă economică” potrivit autorităţii, ceea ce înseamnă de asemenea că sistemul este expus şi funcţionează într-un mediu competitiv. Astfel, în contextul în care spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi care funcţionează pe principiul autonomiei financiare conform Legii sănătăţii, acest fapt implică totodată în viziunea autorităţii o bună gestiune economico-financiară.

Mai mult decât atât, având în vedere că, în cazul sistemului public de sănătate din România, casele de asigurări de sănătate încheie contracte pentru furnizarea de servicii medicale atât cu furnizori publici, cât şi privaţi, precum şi faptul că Legea sănătăţii reglementează principiile liberei concurenţe între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate şi libertatea pacienţilor de a alege între prestatorii de servicii medicale, prestarea serviciilor medicale contra unei remuneraţii într-un mediu competitiv este o activitate economică care intră sub incidenţa regulilor de concurenţă, a concluzionat Consiliul Concurenţei.

Ministerul Sănătăţii şi CNAS au contestat decizia Consiliului Concurenţei, iar la finalul lunii martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a dispus în primă instanţă anularea deciziei autorităţii de concurenţă, însă fără a face publice considerentele sale până la data publicării acestui articol (Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nr. 74/2022.). Cauza prezintă interes deosebit şi merită urmărită cu atenţie tocmai pentru a afla viziunea instanţelor judecătoreşti naţionale în ceea ce priveşte concurenţa public-privat în sectorul serviciilor medicale şi, implicit, incidenţa dreptului concurenţei şi regulilor de ajutor de stat.

Recunoaşterea unei pieţe deschise concurenţei ar însemna o aplicare extensivă a regulilor de concurenţă şi ajutor de stat, ceea ce s-ar traduce într-o serie de obligaţii atât în sarcina jucătorilor publici şi privaţi, cât şi în sarcina autorităţilor publice centrale sau locale. Cu titlu de exemplu, schimbul de informaţii sensibile între furnizorii publici şi privaţi de servicii medicale ar putea fi considerat o practică anticoncurenţială, în condiţiile în care se constată că are un obiect sau un efect anticoncurenţial. Pe de altă parte, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale ori locale vor fi nevoite să acorde atenţie sporită reglementărilor din sectorul serviciilor medicale care pot avea ca rezultat restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, precum stabilirea de condiţii discriminatorii între furnizorii de servicii medicale. Nu în ultimul rând, la fel ca în cazul finanţării furnizorilor privaţi de servicii medicale din fonduri publice, regulile specifice de ajutor de stat ar trebui respectate şi în cazul finanţării furnizorilor publici.

Rămânem aşadar în aşteptarea motivării instanţei şi a hotărârii definitive a instanţelor care ar putea influenţa semnificativ piaţa serviciilor medicale.

Material redactat de Anda Rojanschi, Partener D&B David şi Baias, Romana Petre, Avocat Senior Coordonator şi Gabriela Ifrim, Avocat Colaborator