Neacşu, şeful ARB: Sistemul bancar este un pilon puternic pentru economie, iar prin implicarea autorităţilor şi a tuturor partenerilor de dialog din piaţa financiară sunt sigur că vom creşte gradul de intermediere financiară. După aproape un deceniu de scădere, gradul de intermediere financiară a înregistrat în 2021 o inversare de trend, ajungând la 26,8%

Autor: Claudia Medrega 09.06.2022

Sistemul bancar reprezintă un pilon puternic pentru economie, iar prin implicarea autorităţilor şi a tuturor partenerilor de dialog din piaţa financiară va fi majorat gradul de intermediere financiară pentru a asigura bunăstarea populaţiei în final, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi CEO al CEC Bank la Formului Educaţiei Financiare organizat la ASE.

El a susţint că, cel mai remarcabil lucru, într-un sens pozitiv, pe care ni l-a adus pandemia este că, după aproape un deceniu de scădere, gradul de intermediere financiară a înregistrat anul trecut o inversare de trend, ajungând la 26,8%. Iar măsurătorile realizate de studii de specialitate arată o creştere şi pe zona gradului de incluziune financiară, până la 67%, pe fondul digitalizării accelerate, a explicat Neacşu la evenimentul la care au mai fost prezenţi preşedintele României Klaus Iohannis, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, precum şi preşedintele ASF, Nicu Marcu.

“Sunt semne bune, dar nu suficiente! Iar în acest context, pe măsură ce digitalizarea şi inovaţia sporesc diversitatea şi complexitatea serviciilor financiare, cu atât mai mult impune acum creşterea nivelului educaţiei financiare”, a menţionat Neacşu.

În opinia şefului ARB sistemul bancar are nu doar capacitatea, ci şi obligaţia de a ne implica activ şi susţinut în creşterea nivelului de educaţie financiare. Iar educaţia financiară nu se face într-o zi sau într-un an, ci este o acţiune continua şi de durată şi trebuie să aibă loc pe toate palierele societăţii - aşa zisele sisteme de învăţare continuă, pe tot parcursul vieţii.

“Industria financiară are un rol esenţial în creşterea gradului de educaţie financiară. Este rolul nostru ca industrie şi al meu, ca reprezentant al acesteia, să venim mai aproape de români. Trebuie să le punem la dispoziţie acele informaţii care sunt cu adevărat necesare pentru luarea unei decizii în cunoştinţă de cauză. De aceea, faptul că ne aflăm astăzi aici şi faptul că avem deja o Strategie Naţională de Educaţie Financiară, care va fi finalizată şi asumată la nivel guvernamental, este o dovadă a angajamentului nostru ferm în ceea ce priveşte creşterea nivelului educaţiei financiare la nivel naţional. Educaţia financiară nu este o ştiinţă sau o noţiune abstractă. Şi nu este importantă doar pentru adulţii care vor să înveţe cum să aibă grijă de banii lor, ci este esenţială pentru generaţiile tinere, pentru viitorii antreprenori ai ţării şi va fi piatra de temelie pentru viitorul economic şi social al acestei ţări”, a mai spus şeful ARB.