Compania Intermedio General Group, care operează sub brandul de mobilier Theta Furniture & More, a investit 4 mil. euro într-o fabrică în comuna Păuleşti din Prahova

Autor: Alexandra Matei 10.06.2022

♦  Noua unitate de producţie se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi şi înlocuieşte fosta fabrică a companiei din Blejoi, judeţul Prahova, care era un spaţiu închiriat care nu permitea investiţii ♦ Peste 20% din producţia fabricii merg la export, iar principalele ţări în care livrează sun Belgia şi Franţa.

Theta Furniture & More, unul dintre principalii jucători de pe piaţa de amenajări interioare şi mobilier la co­mandă, a investit 4 mil. euro într-o fabrică proprie, care se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi şi care este situată în comuna Păuleşti, judeţul Pra­hova.

Fabrica este funcţională din luna martie a acestui an şi va crea, până la final de 2022, circa 12 locuri de muncă pentru oa­menii care locuiesc în apropiere.

„În 2016 am achiziţionat acest teren şi ne-am propus să facem fabrica. După achiziţia de 50% a fondului de investiţii Black Sea Fund, am început să demarăm proiectul pentru construcţia fabricii. În  iunie 2021, am început săpătura. Fabrica a fost gata în 2022, în luna februarie, iar în martie ne-am mutat complet şi am început să producem în noua locaţie. Noua unitate de producţie înseamnă o investiţie de 4 milioane de euro, se desfăşoară pe o suprafaţă de 5.000 mp şi înlocuieşte fabrica anterioară din Blejoi, Prahova. Anul acesta, plănuim să anga­jăm 12 oameni în noua unitate de producţie“, a spus Florin Gheorghe, cofondator şi CEO al Theta Furniture & More, în cadrul conferinţei de presă ce anunţă deschiderea noii fabrici.