Afacere între francezi: Orange adaugă în Yoxo şi telefoane recondiţionate de grupul Recommerce

Autor: Cristina Bellu 10.06.2022

Orange, liderul pieţei locale de telecom, anunţă lansarea magazinului online YOXO de unde clienţii serviciului vor putea cumpăra direct din aplicaţie telefoane, accesorii şi obiecte conectate, la liber, fără obligativitatea reînnoirii sau prelungirii abonamentului. „Clienţii YOXO pot cumpăra simplu şi rapid direct din aplicaţie telefoane noi sau pot opta pentru un telefon recondiţionat prin intermediul căruia susţin un comportament mai responsabil faţă de natură”, spun reprezentanţii companiei. Telefoanele recondiţionate trec printr-un proces de verificare, realizat la de francezii de la Recommerce. „Această lansare este doar un pas din strategia noastră de a oferi servicii digitale de telecom complete, printr-un proces transparent şi în controlul clienţilor. Lucrăm în continuare să dezvoltăm acest magazin cu noi funcţionalităţi care să facă procesul de cumpărare şi mai facil şi mai avantajos”, spune

Pierre-Etienne Cizeron, chief marketing officer, Orange România. Potrivit datelor Orange, clienţii noi YOXO beneficiază de o ofertă la portare, disponibilă tuturor abonaţilor de servicii mobile, indiferent de reţeaua din care provin. Aceştia au parte de minute şi SMS-uri naţionale nelimitate, dar şi de GB de la 50 la 150 cu 0 lei în prima lună. Întreg procesul de portare se întâmplă complet digital direct din telefon, fără a fi necesară deplasarea în magazine, efectuarea de apeluri în call center sau prezentarea de hârtii şi documente.