ZF Deschiderea de astăzi. Cristian Meştereaga, BRK: Portofoliul la bursă, 20%-30% în obligaţiuni, 30%-40% cash şi restul în acţiuni lichide

Autor: Eduard Ivanovici 13.06.2022

În contextul în care şocurile geopolitice de anul acesta au afectat semnificativ perfor­manţele burselor internaţionale, investitorii se pot orienta către un alt tip de portofoliu decât clasicul model de 60% acţiuni şi 40% obligaţiuni, respectiv o structură care include o rezervă mai mare de cash.

„Una dintre strategiile pe care le aleg cei mai mulţi investitori este deţinerea unei ponderi ridicate de cash în portofoliu, fiind bun în această perioadă volatilă. Portofoliul ar trebui structurat 20%-30% obligaţiuni, 30%-40% cash şi restul în acţiuni ale unor companii de capitalizare mare şi cu lichiditate ridicată“, spune Cristian Meştereaga, trader în cadrul BRK Financial Group, invitat în timpul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi din 10 iu­nie.

Anticipând rezultatele semes­triale ale companiilor listate la BVB, reprezentantul societăţii de brokeraj susţine că în prezent cele mai mari aşteptări sunt la companiile din energie, fapt ce poate fi reflectat şi în recentele dinamici ale Romgaz (SNG) şi OMV Petrom (SNP).

Acţiunile celor două companii au urcat cu 6,6%, respectiv 1,2% în ultima săptămână, pe tranzacţii de 10 milioane de lei, respectiv 19 milioane de lei, conform datelor BVB.

„În domeniul construcţiilor sau în sectoarele adiacente va trebui să ne aşteptăm la creşteri ale costurilor, având în vedere creşterile materiilor prime. Intră aici şi domeniul bancar. Sunt foarte curios care va fi costul riscului la raportările BRD şi Banca Transilvania, ţinând cont de noul climat al dobânzilor bancare. N-aş putea menţiona un anumit sector, dar ţinând cont de ultimele listări, pot fi unele BVC-uri foarte optimiste care ar putea să nu fie duse la îndeplinire“, adaugă Cristian Meştereaga.

Brokerul adaugă că, ţinând cont de situaţia economică actuală, reacţiile clienţilor BRK au fost mai degrabă normale.

Astfel, majoritatea celor care investeau pe termen scurt au marcat rapid şi s-au retras momentan din piaţă, iar la polul opus, investitorii cu un orizont de timp mai îndelungat au ales să cumpere în etape la preţuri mai reduse.

„La momentul actual, majoritatea investitorilor privesc către Fidelis, titlurile fiind la nişte dobânzi mult mai ridicate decât depozitele bancare. În privinţa obligaţiunilor corporative, suntem în aşteptare, nu îmi amintesc să fi văzut vreo emisiune corporativă nouă“, spune Cristian Meştereaga.