Serpico Trading, firmă de import şi distribuţie de alimente, mizează pe o creştere de 20% a vânzărilor în acest an

Autor: Mădălina Dediu Panaete 13.06.2022

Compania are în portofoliu branduri precum Kerrygold (unt), DeFish (conserve de peşte), Best Meat (produse din carne) şi Bonduelle (conserve de legume).

Serpico Trading, companie specializată în importul şi distribuţia produselor alimentare, a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere a vânzărilor estimată la circa 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Avansul a fost determinat de evoluţia pozitivă a unor branduri precum Kerrygold (unt, cheddar), DeFish (peşte) şi Best Meat (burgeri şi produse din carne), dar şi de optimizarea proceselor logistice şi de distribuţie, conform informaţiilor furnizate de companie.

„Datorită contextului războiului Rusia-Ucraina şi  cererii crescute pentru produsele la conserve, a fost înregistrată o dublare a vânzărilor pe brandul O’Green (conserve de legume & hummus), iar brandul de îngheţată italian TONITTO a început acest sezon înregistrând o creştere de 2 digiti (peste 10% - n.red.)“, a spus Mihaela Dumitrescu, marketing manager în cadrul Serpico Trading, companie cu afaceri de 23 de milioane de lei în 2021. Compania, controlată de antreprenori locali are în acest moment 35 de angajaţi,  37 de maşini şi două centre de distribuţie/depozite - unul cu temperatura controlată (pentru produsele congelate şi refrigerate) şi unul pentru produsele ambientale.