Alina Luchian, Academic Education Program Manager al SAS România & Moldova: Cele mai solicitate roluri sunt cele de data scientist, analist de date sau business analyst, iar salariile sunt cu 35% mai mari, peste media pachetului salarial din IT

Autor: Alexandra Cepăreanu 14.06.2022

„Există cerere ridicată pentru astfel de specialişti atât din partea mediului universitar, a studenţilor şi mediului academic, precum şi din partea industriei.“

Meseriile de data scientist, analist de date ori business analyst sunt, în prezent, cele mai solicitate roluri în do­meniul IT, piaţa din România având nevoie de aproximativ 25.000 de astfel de specialişti în 2022, a spus într-un interviu pentru ZF Alina Luchian, Academic Education Pro­gram Manager în cadrul companiei SAS România şi Moldova, furnizor de software de analiză avansată a datelor.

„Există cerere ridicată pentru astfel de specialişti atât din partea me­diului universitar, a studenţilor şi mediului academic, precum şi din partea industriei. Iar salariile oferite acestor experţi sunt cu 35% mai mari, peste media pachetului salarial din IT. Aproximativ 11,5 milioane de locuri de muncă în data science vor fi create până în 2026 la nivel global, conform celor mai recente rapoarte“, a spus Alina Luchian.