Ce e mai rău abia urmează: Vârful inflaţiei încă nu a fost atins, iar de preţurile mari scăpăm doar la final de 2023. Ce se întâmplă cu inflaţia VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu 18.06.2022

Economiştii sunt de părere că inflaţia de două cifre se va menţine până pe finalul lui 2023. Revenirea la o inflaţie de o cifră se va putea vedea abia în acea perioadă, iar preţurile vor continua să crească pentru că vârful inflaţiei nu a fost atins, pentru a putea vorbi de o descreştere.

”Inflaţia va rămâne în zona de două cifre până pe finalul anului viitor şi probabil că de anul viitor o să vedem o reintrare în zona de o singură cifră. Aici vorbim de un prag le 6-7% pe finalul anului viitor. Problema e că nu ştim care e vârful pe care îl vom atinge în lunile următoare şi este foarte posibil ca dacă acest vârf este mai ridicat, se va propaga şi în trimestrele următoare şi vom avea o traiectorie mai ridicată a inflaţiei. La fel de importantă este şi reacţia băncii centrale într-un astfel de context” a declarat Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank, la ZF Live.