Bittnet Solutions a vândut 11,9% din capitalul firmei Dendrio Solutions către fondul de investiţii Agista Investments pentru 7,5 mil. lei

Autor: Roxana Rosu 15.06.2022

Bittnet Solutions (simbol bursier BNET), integrator de soluţii IT&C şi furnizor de servicii de training în IT, a vândut 11,9% din capitalul firmei Dendrio Solutions către fondul de investiţii Agista Investments, pentru preţul de 7,49 mil. lei, a anunţat compania de IT marţi la BVB. Având în vedere preţul tranzacţiei, evaluarea iniţială de piaţă a integratorului IT&C Dendrio Solutions se ridică la 62,5 mil. lei.

Fondul Agista a fost lansat în acest an de Impetum Group. „Odata cu alăturarea Agista în acţionariat, Dendrio porneşte drumul spre listarea pe piaţa de capital fie printr-un plasament privat ori o ofertă publică iniţială la BVB, fie printr-o procedură de fuziune cu o companie listată pe o piaţa reglementată sau pe un sistem multilateral de tranzacţionare dintr-o ţară membră a Uniunii Europene”, se precizează în anunţul Bittnet.

Dendrio Solutions este un integrator multicloud, partener certificat de Cisco, Microsoft, Google, Amazon Web Services.  Compania face parte din pilonul de Infrastructură şi cloud al diviziei de tehnologie a Grupului Bittnet şi a realizat in 2021 o cifră de afaceri de 87 milioane lei, similar cu 2020, şi un profit operaţional de 5,41 milioane lei. Dendrio Solutions mizează pe o creştere a businessului de 40% în 2022. Dendrio reuneşte activităţile de integrare IT&C provenite de la Bittnet, Gecad Net si Crescendo International. Recent, Bittnet a preluat şi firmele  TopTech si 2net Computers, care vor fi integrate operaţional în Dendrio Solutions, după primirea avizului de la Consiliul Concurenţei. Compania are 153 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 12,05% de Mihai Logofătu, respectiv în proporţie de 11,13% de Cristian Logofătu.

Bittnet a înregistrat venituri de 33,1 milioane de lei în primele trei luni ale anului, în creştere cu 64%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar al societăţii.  Profitul operaţional a avansat cu 90% atingând valoarea de 7,9 milioane lei, dar compania a încheiat perioada cu pierderi de circa 3,3 milioane de lei, de la un rezultat negativ de 503.617 lei în T1/2021. Declinul a venit pe fondul cotaţiilor bursiere ale deţinerilor companiei, respectiv Softbinator Technologies (CODE) şi Arctic Stream (AST), explică Bittnet în raport.