Heineken România a încheiat 2021 cu venituri de 1,37 miliarde de lei, după un avans de 9%. „Piaţa berii îşi revine, dar vedem impactul creşterii costurilor asupra businessului pe întregul lanţ de distribuţie.“

Autor: Florentina Niţu 15.06.2022

Heineken România, al doilea cel mai mare producător de pe piaţa naţională a berii, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 1,37 mld. lei, în creştere cu 9% faţă de anul precedent, în contextul în care volumul pieţei berii s-a menţinut la nivelul anului 2020. Totuşi, profitul a scăzut cu 19% faţă de anul anterior de la 137 de milioane de lei în 2020 la 118 milioane de lei anul trecut.

„. Piaţa berii îşi revine, dar vedem impactul creşterii costurilor asupra businessului pe întregul lanţ de distribuţie. Încrederea consuma­torilor se stabilizează şi oamenii sunt pregătiţi să se reconecteze după restricţiile ultimilor ani. Cu toate acestea, ne aşteptăm în  continuare la o perioadă de instabilitate, însă perseverăm în a ne adapta“, au spus reprezentanţii Heineken România. Ei au răspuns la întrebările ZF, trimise cu ocazia realizării unei noi ediţii a anuarului de business „Cei mai mari jucători din economie“.