Furtuna din Capitală a făcut dezastru: Sute de imobile sunt inundate şi zeci de maşini afectate

Autor: Petru Mazilu 15.06.2022

Sute de imobile şi zeci de străzi au fost inundate în timpul furtunii de marţi din Bucureşti şi Ilfov. Zeci de maşini au fost afectate, iar pompierii au avut peste 200 de intervenţii.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov au avut marţi 250 de intervenţii, dintre care 186 au fost din cauza inundaţiilor.

Bilanţul arată că în Bucureşti au fost înregistrate 223 de intervenţii pentru degajarea a 54 copaci căzuti şi a patru elemente de construcţie distruse şi pentru evacuarea apei de pe 49 străzi, 91 imobile şi 25 curţi. În total, 34 autoturisme au fost avariate de apă sau de crengile rupte.

În Ilfov au fost înregistrate 27 de intervenţii fiind vorba despre şase misiuni pentru înlăturarea copacilor căzuţi şi despre evacuarea apei de pe trei străzi şi din 18 imobile. A fost afectat un autoturism, au precizat cei de la IGSU.