Andreea Cioromela, directorul general adjunct al Kaufland România, preia rolul de administrator al companiei, poziţie din care va gestiona unul dintre cele mai mari bugete ale comerţului modern local

Autor: Cristina Bellu 15.06.2022

Kaufland, al doilea jucător din comerţul local după cifra de afaceri, a numit-o pe Andreea Cioromela în rolul de administrator al companiei, începând cu luna iunie 2022, după ce în luna martie a acestui an Kaufland a promovat-o ca director general adjunct, fiind responsabilă cu conducerea departamentului Imobiliare.

Din noua poziţie, Andreea Cioromela va gestiona peste 300 mil. euro, unul dintre cele mai mari bugete ale comerţului modern local, şi va coordona o echipă de aproximativ 200 de angajaţi, potrivit datelor transmise miercuri de oficialii Kaufland.

„Kaufland România se află în plin proces de expansiune şi modernizare pe piaţa locală. Rolul meu este să mă asigur că tot ce înseamnă investiţii strategice în dezvoltarea reţelei Kaufland se realizează într-o manieră coerentă, eficientă şi, mai ales, sustenabilă, în conformitate cu direcţiile asumate de companie”, spune Andreea Cioromela.

Noul administrator, director general adjunct şi totodată membru al board-ului executiv de conducere, şi-a început cariera la Kaufland România în august 2019, în cadrul Biroului de Expansiune Bucureşti, unde, pe parcursul celor doi ani de activitate, a realizat şi implementat strategia de dezvoltare a companiei.

Anterior, Andreea Cioromela a activat timp de peste 16 ani în cadrul grupului Schwarz, unde a ocupat mai multe poziţii de conducere, dintre care ultima a fost cea de director executiv al Lidl România.

Kaufland România a alocat anul trecut aproximativ 375 de milioane de euro proiectelor de expansiune, dezvoltare imobiliară şi modernizări, pentru zece magazine nou deschise şi 15 locaţii deja existente şi reamenajate în ţară generând astfel peste 1.000 de noi locuri de muncă. În şapte magazine s-au montat inclusiv instalaţii fotovoltaice în urma unei investiţii de peste 1,5 milioane euro.