Incertitudinile internaţionale, resimţite la Bursa locală: mai multe tranzacţii, însă pe volume mai mici

Ziarul Financiar 17.06.2022

Volatilitatea din pieţele de capital internaţionale s-a manifestat şi în Romania, pe măsură ce investitorii au reanalizat riscurile generate de actualul context. Astfel, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au fost realizate luna trecută mai multe tranzacţii ca număr faţă de mai 2021, însă pe fondul unor volume mai mici, reiese dintr-un comunicat de presă al BVB. Aproape 118.000 de tranzacţii au fost realizate luna trecută la BVB, cu 44,6% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Prin contrast, valoarea lunară de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost lună trecută cu 2,5% sub nivelul din mai 2021 şi a ajuns la 685 milioane lei.

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor pe segmentul de acţiuni a suferit un declin mai accentuat, 11,3%, şi a ajuns la un nivel de 31,2 milioane lei. Pe ansamblul primelor cinci luni, activitatea investiţională s-a intensificat la BVB, ceea ce a făcut ca valoarea de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare să crească cu 35,7% şi să depăşească 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro.